Compania de construcţii ACI Cluj, controlată de mai mulţi antreprenori locali, printre care Ioan Aşchilean, Horia Ciorcilă sau Dorel Goia, şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 166 mil. lei (35,5 mil. euro), mai mult cu 5% faţă de anul trecut, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor transmise de companie.
Compania a finalizat anul 2017 cu afaceri totale de 158 mil. lei (34,4 mil. euro). Printre cele mai importante lucrări de construcţii finalizate de clujeni se află stadionul Cluj Arena, stadionul din Craiova, clădirea de birouri The Office, dezvoltată la Cluj-Napoca de fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) şi de antreprenorul Ovidiu Şandor sau fabrica italienilor de la De’Longhi, din Jucu, judeţul Cluj.