• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
Companii

Consumul record de energie s-a ţinut cu cărbunii în pragul insolvenţei şi cu hidrocentrale, în timp ce vântul a absentat. Ce a determinat vârful ultimilor 15 ani

Consumul record de energie s-a ţinut cu cărbunii în...

Autor: Roxana Petrescu

22.12.2016, 00:06 963

Pe data de 19 decembrie, în intervalul orar 17-19, România a produs şi a consumat mai multă energie decât a făcut-o în ultimii 15 ani. Cauzele care au generat acest vârf sunt încă în analiză, dar certitudinea este că sistemul nu ar fi făcut faţă acestei cereri surprinzătoare fără aportul considerabil al termocentralelor şi al hidrocentralelor, în contextul în care vântul din nou nu a bătut când a fost necesar.

„În acest moment, datele pe care le avem sunt în prelucrare, aşa că stăm departe de supoziţii legate de factorii care au determinat acest vârf“, spune Ion Toni-Teau, directorul general al Transelectrica, opera­torul sistemului naţional de transport.

Transelectrica este entitatea respon­sabilă de menţinerea unui echilibru extrem de fin, în contextul în care producţia de energie trebuie să-şi găsească în timp real echivalentul în cerere, în caz contrar existând posibilitatea producerii unor dezechilibre la nivelul sistemului.

Potrivit informaţiilor transmise de Transelectrica, în intervalul 17-18 din data de 19 decembrie s-a atins cea mai mare valoare medie orară a consumului brut din 2001 până în prezent, în timp ce în intervalul 18-19 din aceeaşi zi a fost atins recordul de producţie.

Totul a fost dublat de o creştere generoasă a exporturilor de energie care în anumite intervale orare a fost echivalentul producţiei celor două reactoare de la Cernavodă. Este de subliniat că este vorba despre un record orar.

Te-ar putea interesa și:

 

Citiți continuarea articolului pe ZFCorporate. Click aici pentru abonare sau telefon la 0747.825.322 - Camelia Botea - responsabil ZFCorporate

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228