Companii

Contructorii autostrăzii Bucureşti - Ploieşti vor fi penalizaţi pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor

Contructorii autostrăzii Bucureşti - Ploieşti vor fi penalizaţi pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor

Foto: Silviu Matei

Autor: Neagu Lidia-Ileana

29.11.2011, 16:44 814

Construcţia Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti nu va fi finalizată la termenul prevăzut, respectiv luna decembrie a acestui an, ci în 2012, iar constructorii vor fi penalizaţi cu 0,05% pe zi din valoarea contractului până la încheierea lucrărilor, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

"Din punctul meu de vedere nu vor fi respectate termenele. Probabil va fi o lucrare care se va termina anul viitor, cu consecinţele de rigoare. Penalităţile pe care le aplicăm vor fi de 0,05% pe zi, până la finalizarea lucrării", a afirmat marţi ministrul Transporturilor.

Boagiu a spus că la 15 decembrie firmele vor fi evaluate în funcţie de volumul lucrărilor executate.

"Pe 15 decembrie vom face un bilanţ şi vom vedea cine şi ce penalităţi va primi", a afirmat ministrul.

Lucrările la Autostrada Bucureşti - Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.

Autostrada Bucureşti Ploieşti va avea 62 de kilometri, iar termenul de finalizare este 31 decembrie.

Premierul Emil Boc a declarat la începutul lunii noiembrie că autostrada va fi dată în folosinţă cel târziu în primăvara anului viitor.

În august, Boc reproşase constructorilor că unele porţiuni ale lucrării arată ca în "epoca de piatră" şi i-a avertizat că le va "tăia capul", inclusiv prin aplicarea de penalităţi, dacă nu vor respecta termenele de finalizare a proiectului.

Cu unLIKEla pagina de Facebook a Ziarului Financiar (www.facebook.com/ZiarulFinanciar) veţi fi conectaţi în timp real la cele mai importante ştiri.
AFACERI DE LA ZERO