Companii

Contzilla.ro: Regulile privind acordarea concediului de odihnă

Contzilla.ro: Regulile privind acordarea concediului de...
03.08.2021, 14:25 1627

În România, orice angajat are dreptul la un concediu de odihnă anual, care potrivit Codului muncii trebuie să aibă o durată minimă de 20 de zile lucrătoare. Durata efectivă a  concediului de odihnă la care salariatul are dreptul este un element obligatoriu al contractului individual de muncă.

În cazul în care o persoană se angajează în cursul anului, va beneficia de un concediu de odihnă calculat proporţional cu perioada cuprinsă între data angajării şi finalul anului.

În cazul contractelor cu timp parţial durata concediului nu se stabileşte proporţional cu norma contractului. Practic şi acesti salariaţi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi salariatii cu program întreg.

În durata concediului de odihnă anual nu se includ: zilele de sărbătoare legală, zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, zilele de concediu medical, cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav .

Este important de menţionat că pe durata efectuării concediului de odihnă nu se poate dispune concedierea salariaţilor.

Ca regulă, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an şi doar ca exceptie, în situaţia în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

Angajatul nu poate renunţa la concediul cuvenit şi acesta nici nu se poate compensa în bani  decât în cazul încetării contractului individual de muncă.

Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului /reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor. În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Indemnizaţia de concediu (adica venitul cuvenit pentru concediul de odihnă) reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, dar trebuie sa fie cel puţin egală cu salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO