♦ Mihai Dehelean, director executiv: „Vrem să-i creştem valoarea prin procesare şi nu doar prin vânzarea de seminţe. Sperăm să începem toamna aceasta construcţia, iar toamna viitoare deja să facem făină de lupin.“
Lupinul, o leguminoasă rudă cu mazărea, care se regăseşte în principal în America, începe să fie cultivat şi în România datorită conţinutului ridicat de proteine şi cerinţelor UE de a creşte producţia de plante bogate în proteine. Astfel, Cooperativa Agricolă Agro Mureşana din Arad vrea să planteze 200 de hectare de lupin din 2025 şi va investi 1,2 milioane de euro pentru a produce făină de lupin, crescând astfel valoarea acestei culturi.
„Cultivăm lupin şi vrem să-i creştem valoarea prin procesare şi nu doar prin vânzarea de seminţe. Am început să cultivăm de acum doi ani, am încercat diferite tehnologii, iar acum am găsit una potrivită şi vom pune de anul viitor pe o suprafaţă mai mare, ca să avem producţie pentru când dăm drumul fabricii. Ne dorim să ajungem la nivel de cooperativă până la 200 de hectare cultivate cu lupin. Momentan ne focusăm pe lupin, iar, pe viitor, cu siguranţă, vom procesa şi alte proteaginoase“, a spus pentru ZF Mihai Dehelean, director executiv, Cooperativa Agricolă Agro Mureşana din Arad.
Investiţia este şi o oportunitate de viitor, a explicat fermierul, având în vedere că una dintre noile politici ale UE este extinderea cultivării plantelor bogate în proteine, pentru a reduce consumul de proteine animale (de la bovine, păsări, porcine), care generează cantităţi mari de CO2 şi vor trebui înlocuite treptat cu proteine vegetale. De exemplu, pentru producţia unui kilogram de carne de vită se emit peste 99 de kilograme de CO2, astfel că afectează mediul.