Companii

Cotta Internaţional deschide o nouă fabrică în care va investi circa 2,5 mil. euro

Autor: Mediafax

06.12.2010, 23:36 1079

Producătorul de mobilă Cotta Internaţional Arad îşi va extindecapacităţile de producţie în 2011 cu o nouă fabrică, ce va fideschisă în oraşul arădean Ineu şi în care va investi până la 2,5milioane de euro, producţia pe anul viitor fiind deja vândută înEuropa.

Preşedintele Cotta Internaţional Arad, Gheorghe Cosma, a spus că aachiziţionat recent o fabrică de mobilă din Ineu, în care vainvesti până la 2,5 milioane de euro în 2011, pentru a o moderniza."Tot ce vom produce în 2011 este deja vândut, astfel că aveamnevoie urgentă de spaţii noi. Am cumpărat o fabrică din Ineu, zonăspre care ne-am îndreptat datorită forţei de muncă bine calificatăexistentă în zonă", a declarat Gheorghe Cosma. Potrivit surseicitate, noua fabrică va avea o suprafaţă de producţie de 5.000 demetri pătraţi, din cei 20.000 de metri pătraţi cât este terenulachiziţionat, iar aici vor fi angajate până la 200 de persoane.Cotta Internaţional a fost înfiinţată în Arad în anul 2000 şi arepeste 700 de salariaţi, la care se adaugă 500 de salariaţi aifirmelor "satelit" care lucrează pentru producătorul de mobilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO