Companii

Cresterea comertului cu UE a epuizat autorizatiile de transport international

12.10.2004, 00:00 21

Dinamica peste previziuni a exporturilor si importurilor din acest an catre Italia si Germania a provocat o criza a licentelor de transport international de marfuri catre aceste state.
Astfel, autorizatiile au ajuns numai pentru primele opt luni ale anului., iar cele care au venit in urma cu cateva zile in urma renegocierilor nu vor suplini decat o mica parte din cererea existenta pe piata.
Transporatorii asteapta anul 2007 pentru a scapa de "calvarul" autorizatiilor a caror distribuire in trecut a constituit obiectul a numeroase scandaluri dar care, in momentul de fata, se distribuie prin intermediul unui sistem electronic care nu a mai trezit suspiciunile nici unuia din jucatorii din aceasta piata.
"Pentru o cursa de Spania de exemplu, un transportator roman are nevoie de autorizatii pentru toate statele pe care urmeaza sa le tranziteze pana la aceasta destinatie. O astfel de autoritzatie este valabila pentru un drum dus-intors iar pentru urmatoarea cursa ai nevoie de o noua autorizatie in cazul in care nu ai pentru camionul tau o autorizatie CEMT valabila pentru un an intreg", spune Ilie Stoichescu, presedintele firmei de transport international de marfa TransCondor Resita, care are un parc de 110 camioane.
Lipsa autorizatiilor pentru Germania - aflata in inima continentului european - ii determina pe multi transportatori fie sa circule, pur si simplu, fara autorizatii fie sa apeleze la rute ocolitoare care duc la cresterea costurilor de transport.
Lipsa cronica de autorizatii vine pe fondul unui an bun pentru transportatorii internationali de marfa, ale caror afaceri sunt asteptate sa creasca in acest an cu 20% pana la aproape 1 miliard de euro. In ultimul an si-au deschis capacitati de productie in Romania o serie producatori de componente auto si de materiale de constructii.
In Romania exista circa 1.900 de companii care realizeaza transport rutier international de marfuri, iar din cele 10.000 de camioane peste 75% au motoare Euro 3.
Piata romaneasca a inceput sa intre in atentia marilor nume de afara si a firmelor din regiune. Firma germana Willi Betz, prezenta puternic in est-europeana este interesata de piata romaneasca iar firma germano-olandeza Weberer (parc de peste 1.000 de camioane) care a achizitionat recent Hungarcamion - locul trei din Ungaria - si-a deschis un punct logistic la Miercurea Ciuc unde a transferat pentru inceput 28 de camioane. Un alt nume interesat de piata romaneasca este Transdanubia din Austria care chiar a avansat oferte de cumparare in piata.
Conform Institutului National de Statistica, exporturile Romaniei pe primele sapte luni s-au situat la aproape 11 miliarde de euro din care aproape 75% au fost realizate catre tari din UE in timp ce importurile pentru aceeasi perioada s-au situat la 14,3 miliarde de euro din care peste 65% au venit din tarile membre UE. Exporturile au crescut cu circa 20%, iar importurile cu 23%.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO