Companii

Cris Tim investeşte peste 5 milioane euro într-o fabrică de mâncare la caserolă şi într-o cramă

Cris Tim investeşte peste 5 milioane euro într-o...

Autor: Liviu Iancu

15.01.2015, 12:48 444

"În acest an investim aproximativ 3 milioane de euro într-o fabrică nouă de ready-meal (n. r. - mâncare gata preparată, vândută în principal la caserolă) la Filipeştii de Pădure. Vom începe în acest an şi anul viitor va intra în funcţiune. Plecăm de la o capacitate de 10 tone pe zi, iar în doi ani vom ajunge la 15-20 de tone pe zi. Vom produce salate, grill-uri gata preparate şi vom trece la supe. E o zonă pe care am identificat-o ca fiind de viitor", a spus Timiş.

Cris Tim produce deja mâncare la caserolă şi a avut anul trecut vânzări ope acest segment de peste 5 milioane de euro pe an, în creştere cu 30%.

În paralel, Timiş vrea să mai investească 2,5 milioane de euro într-o "cramă butic".

"Va fi o adaptare pentru cele 33 de hectare de viţă-de-vie pe care le avem la Ceptura (Prahova), şi unde vom mai planta 6 hectare. Vom produce vinuri în zona super premium. Noi am început de anul trecut să producem vinuri, dar nu la noi, ci la o cramă vecină. Vom începe construcţia din acest an şi probabil vom procesa de anul viitor", a mai spus el.

Tot în acest an, grupul şi-a propus să extindă centrul de logistică de la Filipeştii de Pădure şi să înceapă să producă iaurturi pentru copii, ţintind gama super premium, dar şi o îngheţată cu care se va adresa zonei de Horeca.

"A fost un an bun 2014. Am avut o creştere de 20% în zona mezelurilor şi pe total grup am crescut cu 15%. Asta înseamnă că am închis anul trecut cu afaceri la nivelul întregului grup de aproximativ 90 de milioane de euro şi cu o EBITDA în creştere de la 8% la 10%", a afirmat Timiş.

Din grupul Cris Tim fac parte mai multe firme, printre care una de procesare de mezeluri, o firmă de logistică şi vânzare, o fermă cerealieră şi de vaci cu lapte, o fermă viticolă, una de catering şi magazine şi o societate de construcţii.

"Toate liniile de business au crescut, dar cel mai tare a crescut zona de mezeluri. Piaţa mezelurilor este stabilă, la un miliard de euro pe an. Cu tot cu evaziunea fiscală, însă, ajunge la 1,5 miliarde de euro. În România, consumul de carne şi mezeluri este 55 kg pe cap de locuitor, iar în Comunitatea Europeană este undeva la 85%. Românii consumă în jur de 30 de kilograme de mezeluri pe an", a mai spus preşedintele grupului.

Anul trecut, grupul Cris Tim a investit 8 milioane de euro în mai multe direcţii, printre care într-o o fabrică de salam de Sibiu, care "va intra în piaţă" în două luni şi jumătate, în creşterea capacităţii de producţie pentru mezelurile crud-uscate, în linii de ambalare complet automatizate, în zona de management, în managementul calităţii totale şi în creşterea capacităţii de stocare-silozare la ferma care a ajuns la 1.000 de vaci.

Pentru anul în curs, Timiş a bugetat afaceri de peste 100 de milioane de euro pentru întregul grup.

Printre concurenţii Cris Tim pe piaţa mezelurilor se numără Caroli, Agricola, Kosarom şi Elit.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO