Cristina Sindile, fostul CEO al BT Mic, a fost numită recent director executiv companii în cadrul ariei MidCorporate & IMM la Banca Transilvania, cu obiectivul de a contribui la dezvoltarea activităţii în anii următori. Din noul rol, Cristina Sindile îi va raporta lui Tiberiu Moisă, director general adjunct MidCorporate&IMM. În plus, ea devine membru în Consiliul de Administraţie BT Mic.
Cristina Sindile are o carieră de peste două decenii în banking şi este parte din echipa Grupului Banca Transilvania din 2015. La vremea respectivă s-a alăturat BT pentru a pune bazele companiei BT Mic. Sub coordonarea sa, BT Mic a ajuns cea mai mare companie de microfinanţare din România, cu aproape 25.000 de clienţi din zona antreprenoriatului mic în prezent.
„În momentele în care începi un proiect, un business, sunt foarte multe necunoscute şi există multă emoţie, nelinişte, anxietate, dar şi mult entuziasm. Şi cred că entuziasmul de început de drum este unul foarte specific pe care nu îl ai în viaţă decât când începi să construieşti ceva, orice ar fi acel ceva, fie la nivel personal, fie la nivel profesional“, spunea Cristina Sindile în urmă cu un an, într-un interviu video filmat chiar în Stup, al doilea proiect de la zero construit de ea.
Cristina Sindile a condus activitatea BT Mic din 2015 şi până acum şi, implicit, proiectul Stup, hubul lansat în 2022 de Banca Transilvania sub coordonarea sa. BT Stup
a fost creat pentru a susţine antreprenorii mici, aflaţi la început de drum, cu finanţare, direcţii de dezvoltare şi soluţii pentru businessurile lor şi a devenit între timp cel mai mare hub antreprenorial din ţară, cu peste 30.000 de membri.
Activitatea BT Mic este coordonată acum de Marian Ene, care ocupă poziţia de director general, iniţial director general adjunct dezvoltare business, chiar de la începutul companiei, din 2016. Marian Ene este în echipa Băncii Transilvania de 19 ani, din care primii zece ani a fost relationship manager retail, şef de agenţie şi, ulterior, manager business IMM la Sucursala BT Buzău.