Companii

Criza medicamentelor se accentuează. „Pentru o reţetă pentru insulină se aşteaptă o lună sau două“

Criza medicamentelor se accentuează. „Pentru o...

Autor: Mirabela Tiron

10.03.2017, 00:06 1567

Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), autoritatea naţională care are misiunea de a proteja sănătatea publică, figurează 382 de medicamente cu notificări de discontinuitate temporară sau permanentă pe piaţa din România, din motive de fabricaţie sau motive comerciale.

„În mod frecvent de pe lista medicamentelor ce se dau pe reţetă lipsesc 300-400 de produse, cele mai multe originale, pentru diferite afecţiuni, din datele pe care le-am adunat de la farmacişti. Situaţia s-a cronicizat în ultimul an şi jumătate. Ministerul Sănătăţii trebuie să găsească o soluţie pentru a rezolva această problemă“, a spus pentru ZF Răzvan Prisada (foto), vicepreşedintele Colegiului Farma­ciştilor din Româ­nia, care repre­zintă 22.000 de farmacişti, din care o parte deţin propriile farmacii.

Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), autoritatea naţională care are misiunea de a proteja sănătatea publică, figurează 382 de medicamente cu notificări de discontinuitate temporară sau permanentă pe piaţa din România, din motive de fabricaţie sau motive comerciale. În total, pe piaţa locală sunt  mai puţin de 5.000 de medicamente ce au primit autorizaţie să se vândă în România, potrivit ultimelor date disponibile. „Farmaciştii care au farmacii ne spun că merg la unu, doi, trei furnizori de medicamente şi tot nu îşi pot asigura un stoc de medicamente pentru pacienţii care intră cu reţete în farmacii pentru că nu găsesc cantităţi suficiente la furnizori“, a spus el, explicând că acest deficit este cauzat, în opinia lui, de exportul paralel şi alocarea de către producători a unor cantităţi insu­ficiente pentru piaţa locală.

Pe fondul acestui deficit de medicamente indispensabile, sute sau chiar mii de bolnavi de cancer, diabet, afecţiuni hepatice sau  boli autoimune îşi întrerup tratamentul sau se zbat să găsească tratamentul în stăinătate.

ZF a solicitat Agenţiei Naţionale a Medica­mentului şi a Dispozitivelor Medicale date legate de cât au vândut distribuitorii de medicamente în ţară şi cât în străinătate, dar nu a primit niciun răspuns. Datele din raportul ANMDM arată că în 2015 s-au avizat declaraţii de export întocmite pentru 4.475 de medicamente, similar cu situaţia din anul anterior. Raportul pe 2016 nu a fost făcut public.

 

Alianţa Pacienţilor Cronici din România: Este un atentat la sănătatea publică

„Pacienţii cu boli cronice aleargă din farmacie în farmacie ca să găsească medicamentele prescrise pe reţetă de medic, dar din ce în ce mai mulţi nu găsesc medicamentele de care au nevoie, sănătatea lor având de suferit. Această situaţie s-a acutizat foarte tare în ultimii ani, am semnalat-o de nenumărate ori către autorităţi, este o problemă ce ţine de siguranţa naţională. Statul trebuie să ia urgent măsuri. Pacienţii nu mai găsesc medicamente din cauza delistării lor şi a fenomenului de export paralel. Asistăm la un atentat la sănătatea publică şi siguranţa naţională”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, care reprezintă mai multe asociaţii de pacienţi. În România sunt 3,5 milioane de pasageri cu boli cronice, potrivit lui.

O parte din medicamentele originale şi generice de care au nevoie pacienţii români pentru a se trata de boli grave sunt revândute de distribuitori în Occident pe preţuri de două sau trei ori mai mari, ceea ce le asigură un câştig substanţial, în loc să ajungă pe rafturile farmaciilor.

„Să asigure stocul de medicamente alocate în farmaciile de pe piaţa românească ţine de moralitate. Când le-am spus distribuitorilor de medicamente de amendamentul de moralitate din directiva europeană de liberă circulaţie a mărfurilor mi-au răspuns că angajaţii şi flota lor nu se ţin cu moralitatea, ci cu bani“, a spus Irimia.

Exporturile paralele de medicamente, esti­mate la 500 de milioane de euro de jucătorii din piaţă, reprezintă o problemă veche a industriei, care s-a acutizat odată cu scăderea preţului la medicamente în 2015.

România are prin lege cele mai mici preţuri la medicamente din UE.

Pe piaţa locală sunt peste 400 de companii ce au licenţe de distribuţie de medicamente, din care mai mult de 300 se ocupă doar de exporturi paralele, potrivit unor declaraţii recente făcute de Iulian Trandafir, director al distribuitorului de medicamente Farmexpert.

„Situaţia este critică. S-a ajuns în situaţia în care pacienţii care intră în farmaciile noastre cu reţete pentru insulină  (pacienţi cu diabet) trebuie să aştepte o lună sau două până când reuşim să reaprovizionăm stocul de medicamente. Când mergem să cumpărăm de la distribuitori ni se spune că nu au acele medicamente sau au doar un stoc limitat şi să aşteptăm“, a spus Doina Marina Stănescu, proprietara companiei Farmacia Iancului 57,  care operează un lanţ de şapte farmacii  în Bucureşti şi una în comuna  Berceni. Ea operează doar farmacii, fără a avea şi depozite de medicamente sau propriul distribuitor în spate. Antreprenoarea spune că lucrează cu mai mulţi distribuitori din piaţă dar tot nu reuşeşte să asigure stocurile de medicamente de care au nevoie pacienţii ce trec pragul farmaciilor ei.

„Sunt unii pacienţi cu boli oncologice care vor să se trateze de exemplu ca la  Viena, după ce consultă un specialist, dar în lista României nu se găseşte acel medicament. Este vorba de medicamentele originale, inovative cu molecule noi, care sunt recomandate în străinătate  pentru un tratament mai eficient şi nu sunt încă intrate în ţară prin programul naţional de sănătate şi care se găsesc doar în afară“, a spus  Robert Chiţan, directorul de dezvoltare al reţelei Gral, specializată pe  probleme oncologice.

Nici oficialii Ministerului Sănătăţii nu au transmis răspuns la solicitarea ZF până la închiderea ediţiei print. Ministerul Sănătăţii nu a securizat lanţul de distribuţie până în momentul vânzării medicamentelor către pacienţii români şi nu au făcut până acum publică o situaţie cu privire la câţi pacienţi sunt privaţi de tratament din cauza că medicamentele destinate pacienţilor români sunt delistate sau revândute la export în loc să fie pe rafturile farmaciilor.