Companii

CTP investeşte 36 mil. euro la Oradea în primul terminal de cargo aerian din România, conectat şi la un parc industrial

Dezvoltat pe un teren cu o suprafaţă de 14,4 hectare, parcul industrial CTPark Oradea Cargo Terminal are conexiune directă cu Aeroportul Oradea. Ideea proiectului a demarat în 2012 atunci când lotul a fost transferat de guvern pentru dezvoltarea unui terminal cargo aerian, în primul mandat de primar al lui Ilie Bolojan, acum preşedintele Consilului Judeţean Bihor. Judeţul Bihor are în plan să ajungă la un total de 11 parcuri industriale, cel mai mare număr dintr-un singur judeţ de pe plan local faţă de şase la începutul anului.

Autor: Bogdan Alecu

09.06.2022, 12:00 491

♦ Oradea, a doua mare piaţă pentru logistică şi transport din România după Bucureşti, va avea primul parc industrial care va include un terminal cargo - totodată şi primul terminal cargo aerian din România. În plus, judeţul Bihor are în plan să ajungă la un total de 11 parcuri industriale, cel mai mare număr dintr-un singur judeţ de pe plan local faţă de şase la începutul anului.

CTP, cel mai mare proprietar şi dezvoltator de spaţii logistice şi industriale din Europa Continentală, a început lucrările de construcţie la CTPark Oradea Cargo Terminal, primul parc industrial cu terminal cargo din România, amplasat în imediata apropiere a Aeroportului Oradea şi a parcului industrial Eurobusiness II.

„Prima etapă a proiectului a fost realizarea conexiunii dintre calea de rulare a avioanelor şi platforma de garare pentru avioane şi este realizată - mai sunt de adăugat elementele de semnalizare. Proiectul va fi gata complet anul viitor odată cu cea de-a treia hală. A doua etapă este construcţia primelor două hale anul acesta - sfârşit de septembrie şi sfârşit de decembrie. Sunt mari şanse să avem până la final de an şi structura celei de-a treia hale. În mixul de chiriaşi vom vedea o distribuţie echilibrată - şi producţie, retail, curierat, cargo. Activitatea comercială decurge în ritmul cu care ne-am obşnuit şi în cazul altor proiecte. Avem o bază de clienţi de 240 de companii în România şi noi le-am prezentat oferta“, a spus Ana Dumitrache, country head CTP pentru România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO