• Leu / EUR4.7791
  • Leu / GBP5.6655
  • Leu / USD4.2931
Companii

Cu o investiţie ce depăşeşte 35.000 de euro Ana Maria Simoiu realizează şi vinde bijuterii din metale preţioase atât pe piaţa locală cât şi în ţări precum Anglia sau Franţa

Autor: Alexandra Cepăreanu

31.10.2019, 17:47 575

Ana Maria Simoiu, o tânără din Râmnicul Vâlcea, a investit peste 35.000 de euro în înfiinţarea companiei Sims Creation, care stă în spatele brandului Bubble of Beauty prin care antreprenoarea creează şi vinde bijuterii din aur sau argint atât pe piaţa locală, cât şi în ţări precum Anglia, Franţa, Malta, Germania sau Italia.

„La sfârşitul anului 2016 mai aveam doar câteva luni din concediul de maternitate. Atunci am realizat că trebuie să iau cu adevărat o decizie. Ce sunt? Economist sau bijutier? Astfel că, în aprilie 2017, am înfiinţat Sims Creation, companie ce stă în spatele brandului Bubble of Beauty. Am investit pentru început aproximativ 30.000 de euro în aparatură, 5.000 de euro în materie primă şi alte câteva mii de euro în instruire profesională. Pe parcursul dezvoltării brandului am continuat investiţia în special în promovare”, a spus pentru ZF Ana Maria Simoiu, designer de bijuterii şi creatorul brandului Bubble of Beauty.

Antreprenoarea spune că a fost mereu pasionată de artă, însă, deşi a vrut să urmeze liceul de arte părinţii ei, ingineri, i-au îndreptat paşii spre ştiinţele exacte.

„Totul a avut o turnură în momentul în care am călcat pentru prima dată într-un atelier de designer român. Eram în căutarea unei rochii pentru cununia civilă. În momentul respectiv, privirea mi-a fost atrasă de un brâu cusut manual. Nu îmi doream să îl cumpăr, îmi doream să creez şi eu ceva în aceeaşi idee. Ajunsă acasă, am început să cos. Aşa am realizat primul colier statement, pe care i l-am făcut cadou unei prietene. Şi de aici, povestea este simplă. Practic, nu eu am ales să merg pe acest drum, el m-a ales pe mine”, povesteşte antreprenoarea.

În prezent, în atelierul din Râmnicul Vâlcea, care se întinde pe o suprafaţă de 100 mp, lucrează o echipă de trei salariaţi, dar Ana Maria Simoiu are în plan ca până la finalul acestui an să mărească echipa cu încă două persoane.

De asemenea, majoritatea materiei prime pe care o foloseşte la realizarea bijuteriilor este achiziţionată de pe piaţa locală, însă, antreprenoarea apelează şi la pieţele externe pentru anumite materiale pe care nu le găseşte la furnizorii români.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7791
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7794
Azi: 4.2931
Diferență: -0,4475
Ieri: 4.3124
Azi: 5.6655
Diferență: -0,1058
Ieri: 5.6715
Azi: 4.3703
Diferență: -0,1873
Ieri: 4.3785