Companii

Cum a evoluat raportul salariaţi/pensionari în ultimii 24 de ani

Cum a evoluat raportul salariaţi/pensionari în ultimii...

Autor: Adelina Mihai

06.09.2014, 18:01 3263
Fiecare salariat din România susţine în prezent din contribuţiile sociale pe care le plăteşte pensiile a 1,17 pensionari, situaţie mai bună decât cea din 2010 de exemplu, când raportul era 1 salariat la 1,26 de pensionari, dar mult deteriorată faţă de 1990, cand 1 salariat plătea pensia a 0,43 pensionari. 
 
România a ajuns în prezent la cel mai scăzut număr de pensio­nari din 1995 încoace, de 5,19 milioane, dar reducerea acestei categorii de populaţie nu reu­şeşte să amelioreze distorsiunile de ansamblu ale sistemului, pentru că în continuare numărul pensionarilor este mai mare decât cel al sala­ria­ţilor. 
 
Astfel, în luna iunie a acestui an efectivul to­tal al salariaţilor din economie era de 4,43 milioane de persoane, ceea ce înseamnă că în prezent un sa­lariat susţine, din contribuţiile sociale pe care le plăteşte pensiile a 1,17 pensionari.  Situaţia s-a mai îmbunătăţit fa­ţă de anul 2010, anul în care în sistemul public de pensii au fost introduse şi cadrele mili­tare sau funcţionarii „speciali“ din apărare, însă reluarea angajărilor nu a rezolvat cea mai mare anomalie a economiei româneşti: la o populaţie de 20 de milioane de persoane există 10 milioane de oameni apţi de muncă, din care doar 4,4 milioane lucrează, iar 5 milioane sunt pensionari.
 
„Cert este că ne împuţinăm atât cantitativ – prin scăderea natalităţii -, cât şi calitativ, având în ve­dere că doar jumătate dintre cei 160.000 de absolvenţi de liceu promovează exa­menul de bacalau­reat, iar numărul de locuri de muncă vacante pen­tru cei cu studii su­pe­rioa­re scade, ceea ce indică şi gra­dul de dez­voltare eco­no­mi­că“, a spus PârvanCristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO