Companii

Cum arată astăzi Top 100 companii din 1994. Jumătate din industria românească a dispărut

Cum arată astăzi Top 100 companii din 1994. Jumătate...

Autor: Adelina Mihai

02.09.2014, 09:45 4024

În locul produselor finite - autobuze sau tractoare - România a devenit un atelier de asamblare pentru producătorii auto străini.

O treime dintre companiile aflate în topul celor mai mari 100 de jucători din industria prelucrătoare în anul 1994 sunt în prezent radiate sau au cifră de afaceri egală cu zero, iar 15 dintre acestea au cifra de afaceri mai mică de 10 milioane de dolari, arată o analiză a ZF pe baza datelor furnizate de Registrul Comerţului.

Sloganul anilor ’90  „Noi nu ne vindem ţara“ , sub care privatizările au fost făcute prea târziu pentru ca firmele să mai poată fi salvate, a adus unele companii din industria prelucrătoare de la stadiul de fabrici complet funcţionale la „însemnări“ în istoria economică a ţării.

Cele mai mari 100 de companii din industria prelucrătoare aveau în anul 1994 o cifră de afaceri cumulată de circa 8,6 miliarde de dolari, iar anul trecut afacerile cumulate ale companiilor din rândul celor care mai erau funcţionale au ajuns la circa 16 miliarde de dolari.

Doar 4 companii din top - Au­to­mobile Dacia, Rompetrol Rafinare, Petrotel-Lukoil şi ArcelorMittal Galaţi - au avut împreună o cifră de afaceri de 11 miliarde de dolari anul trecut, adică peste două treimi din total.

Alte topuri

Top 100 companii controlate de antreprenori români

ZF Corporate

Top 100 angajatori în 2013

Top 100 cei mai mari importatori şi exportatori în 2013

Top 100 constructori în 2013

Top 100 companii de pe piaţa serviciilor medicale private

Top 100 cele mai mari companii intrate în insolvenţă

Dacă în două decenii, per ansamblu, afacerile companiilor de top din industria prelucrătoare s-au dublat, PIB-ul a crescut de mai bine de şase ori în aceeaşi perioadă (de la 30 mld. dolari în 1994 la 190 mld. dolari în 2013).

„Dacă România avea astăzi o companie care fabrica autobuze (Rocar) şi una de utilaje (ARO Câmpulung), creş­terea economică era de cel puţin 5% pe an. Privatizările au fost făcute fără creier, fie pentru că s-au încasat câteva comisioane la negru, fie s-a mers după sloganul «Noi nu ne vindem ţara», iar privatizarea s-a decis atunci când compania nu mai putea fi salvată“, a spus prof. dr. Cezar Mereuţă, membru de onoare al Consiliului Ştiinţific în cadrul Ins­titutului de Prognoză al Aca­demiei Române. Profesorul Mereuţă a lucrat 34 de ani în cadrul fabricii de autobuze Rocar, unde a fost inginer tehnic şi apoi director general, funcţie din care s-a retras în 1992 din motive de sănătate. În 1994, Rocar avea o cifră de afaceri de 26 de milioane de dolari.

„Rocar s-a privatizat în perioada 1999- 2000, când a fost preluată de un grup austriac, după care a falimentat în anul imediat următor. Ca şi în cazul altor societăţi privatizate, şi în cazul Rocar, hale întregi de producţie perfect utilizabile au fost dinamitate şi transformate în teren viran. Este adevărat, în momentul privatizării Rocar era în cădere liberă, dar ideea privatizării unei companii aflate într-o asemenea situaţie era aceea de a o da cuiva care ştie ce să facă pentru a o redresa“, a adăugat profesorul Mereuţă.

În opinia sa, companii precum Romcar, ARO, Tractorul şi Steagul Roşu au fost capacităţile de producţie-cheie din industria mijloacelor de transport, dar privatizările acestora nu au fost obiective strategice, aşa cum ar fi trebuit.

„Cel mai mare noroc pentru economia românească a fost privatizarea Automobile Dacia, care a prins, ce-i drept, ultimul tren în 1999. Dacă nu era această privatizare, care i se datorează mai ales lui Constantin Stroe, România era şi acum exportatoare de textile, şi nu de componente auto“, a mai spus profesorul Mereuţă.

În 1994, Automobile Dacia avea o cifră de afaceri de 267 de milioane de dolari, însă anul trecut, la 14 ani de la privatizarea cu grupul francez Renault, compania a ajuns la un nivel maxim al afacerilor în România, având o cifră de afaceri de circa 5,5 miliarde de dolari.

Unul dintre motivele importante care au condus la această situaţie îl reprezintă tehnologiile mult prea învechite pe care le folosea industria prelucrătoare românească la momentul Revoluţiei, este de părere profesorul universitar Mircea Coşea, care a fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) şi apoi PNL (până în 2007).

„Erau produse care se dădeau la schimb cu alte produse din ţările socialiste, dar care aveau o calitate slabă şi care nu erau deloc competitive prin comparaţie cu ce se producea în alte state. Iar politica dusă în timpul guvernării lui Petre Roman a fost una de negare a rolului industriei, contrară situaţiei din Polonia şi din Republica Cehă, care şi-au modernizat industria“, a explicat Coşea. El spune că un alt motiv care a condus la această situaţie o reprezintă schimbarea raportului investiţional, în sensul că România a intrat pe panta unei politici de dezindustrializare, care a condus la demolarea fabricilor şi la transformarea terenurilor în „business“ pentru dezvoltatorii imobiliari, care au construit în mare parte malluri şi clădiri de birouri.

De aceeaşi părere este şi Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice (IPP), care spune că motivul pentru care România a ajuns în această situaţie îl reprezintă faptul că aceste fabrici din industria prelucrătoare erau „ţinute pe aparate“, consecinţă a unui regim comunist în care clienţii veneau pe comenzi guvernamentale, încheiate politic.

„Era normal ca modelul economiei de piaţă să conducă la transformarea sau la dispariţia unor companii din industrie. Degeaba făcea Danubiana cauciucuri dacă cele din import erau mai bune. În plus, România nu a avut o şcoală de management, cei aflaţi la conducerea acestor afaceri nu au ştiut să gestioneze aceste companii în condiţiile economiei de piaţă“, a mai spus Moraru.

Doar 12 dintre companiile aflate în top 100 de companii din industria prelucrătoare în urmă cu două decenii au fost „dizolvate fără lichidare, prin fuziune“, adică au fost preluate de alte companii, în această categorie intrând privatizările făcute de stat. Cea mai mare pierdere pe care a avut-o economia românească din categoria firmelor dizolvate fără lichidare este Arpechim, rafinăria preluată de Petrom care a fost închisă în anul 2010 din cauză că nu era „rentabilă“. Dacă la momentul închiderii, Arpechim aducea pierderi estimate la peste 100 de milioane de euro anual (circa 130 de milioane de dolari pe an), în urmă cu două decenii, veniturile Arpechim erau de circa 435 de milioane de dolari.

În opinia profesorului Mircea Coşea, s-au făcut mari concesii şi pentru ca România să intre în Uniunea Europeană, unde a intrat complet nepregătită din punct de vedere economic, pentru că nu a putut contracara concurenţa mărfurilor venite din exterior.

„România a devenit o anexă a Occidentului, un producător de piese de schimb şi subansambluri sau de asamblare, pentru că străinii au făcut ce au vrut, nu au fost îngrădiţi de legislaţie. Pentru că România nu a avut o strategie clară de dezvoltare economică pe termen lung, prinsă şi în bugetul statului, economia s-a confruntat cu o dezvoltare haotică, făcută de străinii care au venit cum au vrut, fără reglementări. Din această cauză, România nu mai are producţie de tractoare, de maşini agricole şi de camioane, pe care trebuie să le importe“, a mai spus Coşea.

 

Cum văd specialiştii evoluţia industriei prelucrătoare din ultimele două decenii

Prof. dr. Cezar Mereuţă, membru de onoare al consiliului ştiinţifical Institutului de Prognoză al Academiei Române: „Dacă România avea astăzi o companie care fabrica autobuze (Rocar) şi una de utilaje (ARO Câmpulung), creşterea economică era de cel puţin 5% pe an. Privatizările au fost făcute fără creier, fie pentru că s-au încasat câteva comisioane la negru, fie s-a mers după sloganul „Noi nu ne vindem ţara“.

 
 
 

Profesorul universitar Mircea Coşea, fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) şi apoi PNL (până în 2007): „Pentru că România nu a avut o strategie clară de dezvoltare economică pe termen lung, prinsă şi în bugetul statului, economia s-a confruntat cu o dezvoltare haotică, făcută de străinii care au venit cum au vrut, fără reglementări“.

 
 
 
 

Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice: „Era normal ca modelul economiei de piaţă să conducă la transformarea sau la dispariţia unor companii din industrie. Degeaba făcea Danubiana cauciucuri dacă cele din import erau mai bune“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO