• Leu / EUR4.7345
  • Leu / GBP5.2361
  • Leu / USD4.2201
Companii

Cum arată cele mai importante 10 şantiere de autostrăzi după lunile de iarnă: ritmul de construcţie a încetinit faţă de perioada anterioară. GALERIE FOTO

Autor: Andreea Neferu

13 mar 2012 9091

Spre comparaţie, în doar două luni, septembrie şi octombrie, cele zece şantiere monitorizate de ZF înregistraseră un avans mediu de aproape 10% al stadiului de construcţie. Comparaţia are sens în contextul în care condiţiile meteo au fost destul de favorabile în perioada noiembrie-ianuarie, cu temperaturi pozitive, zăpada şi gerul făcându-şi simţite prezenţa abia în ultima jumătate a lui ianuarie.

De altfel, şi fostul ministru al transporturilor Anca Boagiu le transmitea anul trecut constructorilor să lucreze şi în perioada de iarnă, în contextul în care din punct de vedere tehnic este posibil.

Calculul ZF privind avansul mediu al autostrăzilor în cele două perioade este unul simplist şi a fost realizat ca o medie aritmetică pe baza diferenţelor între stadiile de execuţie de la finalul, respectiv începutul perioadelor luate în considerare. Pentru intervalul septembrie-octombrie, s-au putut calcula diferenţe pentru cinci şantiere de autostrăzi, în timp ce pentru intervalul noiembrie-ianuarie s-au putut calcula aceste diferenţe pentru opt şantiere.

Cel mai important avans, de circa 14%, a fost înregistrat în cele trei luni, noiembrie, decembrie şi ianuarie, de către varianta de ocolire a municipiuluiArad, care era finalizată în proporţie de 85% la începutul lunii februarie. De altfel, această centură a fost deja deschisă circulaţiei în luna decembrie, însă doar pe o singură cale de rulare pe primii 11,3 kilometri şi pe ambele căi de rulare pe următorul kilometru, arată datele transmise de CNADNR la solicitarea ZF.

Pe de altă parte, autostrada Bucureşti-Moara Vlăsiei, care ar urma să fie gata în acest an, a stagnat, rămânând la stadiul de 2% pe primii şase kilometri pe sensul de mers dinspre Bucureşti şi Ploieşti şi la stadiul de 95% pe următorii 13 kilometri.

"Primul tronson, de 6,6 kilometri, are ca termen de finalizare luna octombrie a acestui an, în timp ce al doilea tronson, de 13 kilometri, are ca termen de finalizare trimestrul al doilea din 2012", spune Daniela Drăghia, directorul general al CNADNR.

O surpriză a fost şantierul de pe autostrada Suplacu de Barcău-Borş, unde, după mai bine de un an de zile, lucrările au fost reluate şi s-a avansat cu circa 7,5%.

Americanii de la Bechtel, care construiesc autostrada, trebuie să termine până în noiembrie anul acesta o porţiune de circa 18 kilometri din totalul de 64 de pe acest tronson, urmând ca restul autostrăzii să fie finalizat în 2013. Bechtel a încasat până în prezent pentru autostrada Suplacu de Barcău-Borş circa 267 de milioane de euro.

Un avans de 10% au înregistrat şi lucrările pe autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti, care trebuia însă finalizată în decembrie anul trecut, însă termenul a fost prelungit până în trimestrul al doilea al acestui an, potrivit CNADNR. Singura firmă care şi-a finalizat în proporţie de 100% lucrările ce îi reveneau este Spedition UMB, care construieşte tronsonul dintre kilometrii 48,2 şi 62.

În ceea ce priveşte autostrada Deva- Orăştie, avansul este de circa 6%, în prezent tronsonul fiind gata în proporţie de 20,6%.

"În momentul de faţă se execută lucrări pregătitoare, de curăţare a terenului, de pregătire a terenului de fundare, de terasament. 19 structuri se află în diverse stadii de execuţie şi se efectuează lucrări la podeţele tubulare din beton şi din metal şi se relochează utilităţi", spune Drăghia.

În medie, cele zece şantiere monitorizate de ZF sunt finalizate în proporţie de 70%, fără a lua în calcul autostrăzile Cernavodă- Medgidia şi Nădlac-Arad (lotul 2), pentru care CNADNR nu a furnizat date privind stadiul fizic al lucrărilor.

Pe lângă cele zece şantiere solicitate, CNADNR a oferit date privind alte şase auto străzi ce se află în prezent în curs de execuţie. Pe cele patru loturi ale autostrăzii Orăştie-Sibiu au fost finalizate activităţile de proiectare, lucrările de deminare, dar şi diagnoza arheologică, iar în prezent se lucrează la terasamente sau se fac lucrări de cercetare arheologică. De asemenea, pe primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad s-au finalizat activităţile de proiectare, au fost desfăşurate lucrările de deminare şi de arheologie şi s-a trecut la construcţie.

În ceea ce priveşte primul lot al autostrăzii Lugoj-Deva, ce ar trebui finalizat în aprilie 2013, au fost realizate activităţile de pro iectare şi deminare, iar acum se realizează lucrările de arheologie şi lucrările pregătitoare.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7345
Diferență: 0,0528
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2201
Diferență: 0,5983
Ieri: 4.2129
Azi: 5.2361
Diferență: -0,6395
Ieri: 5.2448
Azi: 4.2663
Diferență: -0,0913
Ieri: 4.2801