Companii

Cum arată clădirea de birouri transformată în spital în urma unei investiţii de 4 mil. euro - GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Ioana David

19.03.2015, 14:05 3194

Firma Delta Health Care, controlată de medicul chirurg Cătălin Copăescu, a inaugurat ieri oficial spitalul Ponderas de pe strada Nicolae Caramfil în urma unei investiţii de 4 mil. euro. Spitalul s-a mutat într-un sediu nou, după patru ani de funcţionare în zona Dristor – Mihai Bravu. În prezent, spitalul are 141 de paturi, 8 săli de operaţie şi peste 25 de cabinete medicale, pe o suprafaţă de 9.000 mp spaţii medicale.

În 2014 Ponderas a tratat peste 35.000 pacienţi şi a realizat o cifră de afaceri de 10,5 milioane de euro. Pentru anul acesta se aşteaptă o creştere a business-ului de 25%. Extinderea spitalului vine şi cu o creştere a echipei, Ponderas mărindu-şi numărul de angajaţi cu 15%.

Pentru perioada următoare, menţinem focusul în jurul chirugiei metabolice, dar pe viitor ne propunem să diversificăm procedurile chirurgicale minim-invazive high-tech, abordând un număr mai mare de specialităţi chirurgicale", a spus Cătălin Copăescu.

Operaţiile de micşorare a stomacului (gastric sleeve) aparţinând chirurgiei bariatrice au fost intervenţiile cele mai solicitate în cadrul unităţii, reprezentând 60% din totalul celor realizate anul trecut în spital. Pe locul doi s-au aflat operaţii laparo­sco­pice abdominale (hernii, eventraţii şi colecist), care reprezintă 25% din total, iar pe trei afecţiunile gineco­logice tratate laparoscopic (histerectomii şi chisturi ovariene) cu o pondere de 15%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO