Companii

​Cum arată Leon, primul tren Diesel Multiple Unit construit integral în România după cel de-al Doilea Război Mondial, care va fi lansat oficial pe 19 iunie

​Cum arată Leon, primul tren Diesel Multiple Unit...

Autor: Miruna Diaconu

11.06.2025, 18:18 11263
Grampet Group, cel mai mare grup feroviar şi operator logistic, controlat de antreprenorul Gruia Stoica, anunţă lansarea trenului Leon, care va avea loc în cadrul unui eveniment organizat în data de 19 iunie.

Trenul automotor Leon, primul Diesel Multiple Unit (DMU) construit integral în România după cel de-al Doilea Război Mondial, este proiectat şi realizat de Electroputere VFU Paşcani, companie membră a Grampet Group, cu o tradiţie de peste 155 de ani în producţia şi reparaţia de material rulant. Trenul  are o capacitate de 155 de locuri pe scaune şi este dotat cu aer condiţionat, spaţii pentru bagaje mari şi biciclete, ferestre panoramice, izolaţie fonică şi toaletă ecologică adaptată persoanelor cu dizabilităţi.

Fabrica de la Paşcani, fondată în 1869, astăzi membră a Grampet Group, este specializată îm fabricarea, modernizarea şi întreţinerea vehiculelor feroviare de călători şi marfă.

Grampet este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa Centrală şi de Sud-Est. Cea mai importantă companie a grupului Grampet este Grup Feroviar Român, care a depăşit anul trecut pragul de un miliard de lei şi estimează pentru 2024 un avans al cifrei de afaceri cu 10%. Aceasta are 400 de locomotive şi 18.000 de vagoane şi este prezentă ca operator şi în Bulgaria, Grecia, Ungaria, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria, conform celor mai recente date ZF.​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels