Companii

Cum arată spitalul de ortopedie în care MedLife a investit 8,5 mil. euro şi cât costă intervenţiile – GALERIE FOTO

Cum arată spitalul de ortopedie în care MedLife a investit 8,5 mil. euro şi cât costă intervenţiile – GALERIE FOTO

Spitalul de ortopedie MedLife

Autor: Ioana David

07.12.2011, 14:17 1965

Operatorul de servicii medicale private MedLife a inugurat astăzi un spital de ortopedie cu 45 de paturi în Capitală în care a investit 8,5 mil. euro şi în care lucrează 80 de angajaţi.

Unitatea se întinde pe o suprafaţă de 2.000 mp şi trei niveluri incluzând un ambulatoriu de specialitate, departament de imagistică şi radiologie, bloc operator cu trei săli de operaţie, secţie ATI cu două compartimente şi altele.

Compania estimează că în primul an de activitate, în Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie se vor trata aproximativ 1.000 de pacienţi lunar, iar cifra de afaceri a spitalului va urca la 2 mil. euro, în primul an de activitate.

O fractură cu ghips costă 300 de lei, punerea unei proteze costă 4.000 - 5.000 de lei (la care se adaugă costul propriu-zis al protezei)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO