Companii

Cum arată spitalul gigant cu 1.000 de paturi pe care japonezii l-au construit la Sofia. Galerie FOTO

Cum arată spitalul gigant cu 1.000 de paturi pe care japonezii l-au construit la Sofia. Galerie FOTO

Spitalul Tokuda din Sofia

Autor: Ioana David

14.02.2013, 11:26 9488

La ultimul etaj al spitalului Tokuda din Sofia (Bulgaria) priveliştea îţi taie respiraţia: munţii Vitosha într-o partea cu vârfurile pline de zăpadă, în timp ce oraşul se aşterne liniştit în cealaltă parte. Pare mai degrabă locul potrivit în care ai aşeza un hotel de cinci stele, unde cu uşurinţă turiştii ar scoate sute de euro din buzunar pentru a admira priveliştea sau pentru a se pregăti să meargă la ski.

Medicul japonez Torao Tokuda a decis însă că aici este cel mai potrivit să facă o investiţie de 150 mil. euro într-un spital cu 1.000 de paturi, cea mai mare investiţie din sectorul de sănătate din ultimii 30 de ani din Bulgaria.

Unitatea ce se întinde pe o suprafaţă de 52.000 de metri pătraţi, are 10 etaje şI a fost inaugurată în 2006 (în România primul spital privat din Bucureşti a fost deschis în 2005, Euroclinic şI avea aproximativ 100 de paturi). Spre comparaţie, Spitalul Universitar din Bucureşti are puţin peste 1.000 de paturi, iar MedLife, cel mai mare operator privat, are în toate spitalele sale peste 500 de paturi.

Peste 1.200 de oameni din domeniul medical lucrează în spitalul din Sofia, care acoperă 35 de departamente medicale: cardiovascular, neurochirurgie, padiatrie, urgenţă, imagistică şI altele.

În cei şase ani de la deschidere a realizat 68.000 de operaţii şI a avut peste un milion de pacienţI, din care 10.000 străini. Construcţia a început în 2004, însă până la acest pas au avut nevoie de şapte ani până au primit toate aprobările. Mai au de aşteptat însă 30 de ani până să-şi recupereze banii.

Medicul japonez a venit la Sofia la investiţia ambasadorului bulgar în Japonia, şI după o întâlnire cu reprezentanţii universităţilor de profil şI văzând intrastructura spitalicească săracă de aici s-a hotărât să facă această investiţie. A fost primul pas în afara Japoniei, unde Tokushukai Medical Corporation are 280 de facilităţI din care 66 de spitale generale. El a construit primul spital în urmă cu 40 de ani, după ce şi-a pierdut fratele mai mic pentru că nu a găsit niciun spital deschis. În continuare planurile medicului sunt să facă peste 200 de spitale în Africa şi Asia.

Boryana Marinkova, directorul de marketing al Tokuda Hospital Sofia, spune că aceasta este prima şI cea mai mare investiţie japoneză în Bulgaria.

O parte din costurile cu intervenţiile efectuate în spital sunt acoperite de stat (prin Fondul de Sănătate, de exemplu în cazul oftalmologiei nu se plteşte nimic, în timp ce pentru o operaţie de apendicită statul acoperă numai 250 de euro), însă spitalul lucrează şI cu firme de asigurări locale sau internaţionale. Pentru cei care nu sunt asiguraţi, o naştere costă aproximativ 1.500 de euro iar o operaţie complexă de by-pass 10.000 de euro.

Reprezentanţii spitalului spun că cei mai mulţI străini vin din Canada şI SUA, în timp ce din Europa, cei mai mulţI ajung din UE, acolo unde listele de aşteptare sunt foarte lungi.

"Pentru o proteză la şold trebuie să aştepţI 6 luni în Marea Britanie", spune Iavor Drenski, CEO al spitalului care a preluat această poziţie în ianuarie 2011.

În Bulgaria sunt în jur de 100 de spitale private (din care 20-30 în Sofia) şI 1.500 de centre medicale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO