cc
Spre exemplu, în Polonia colosul elveţian are cinci fabrici, în Cehia sunt alte trei, pe când Ungaria, Bulgaria, Slovacia şi Serbia găzduiesc fiecare câte o unitate de producţie. Nestlé a avut o fabrică de dulciuri şi cafea la Timişoara, dar a închis-o în 2019.
Ziarul Financiar a scris recent că retailerii internaţionali (de orice fel, nu există o statistică defalcată) au pompat mai bine de 20 mld. euro în România în capitalism, iar producţia de alimente nu a ţinut pasul cu acest ritm de dezvoltare, în sector soldul investiţiilor străine directe fiind de aproape cinci ori mai mic.
Această discrepanţă demonstrează că piaţa locală e de consum şi de import, mai degrabă decât una de producţie. Tot astfel se explică şi creşterea constantă a deficitului comercial de produse alimentare†(fără animale vii şi cereale), care a ajuns la peste 6 mld. euro anul trecut.