Companii

Dan Mircescu, proprietarul producătorului de acoperişuri Novatik: Preţurile materiilor prime au crescut, cererea este mare, iar capacităţile de producţie reduse. Cu siguranţă, unele companii vor fi extrem de afectate

Antreprenori locali

Dan Mircescu, proprietarul producătorului de acoperişuri Novatik: Preţurile materiilor prime au crescut, cererea este mare, iar capacităţile de producţie reduse. Cu siguranţă, unele companii vor fi extrem de afectate

Dan Mircescu, directorul general Novatik: În plină pandemie, anul trecut am contractat noi echipamente, care vor fi puse în funcţiune la sfârşitul primului trimestru din acest an, echipamente care vor duce atât la creşterea gamei de produse, cât şi la creşterea performanţei.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

13.01.2021, 18:45 85

♦ În a doua parte a anului 2020, Novatik s-a confruntat cu probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materii prime, un obstacol care se menţine şi la începutul lui 2021.

Producătorul de acoperişuri Novatik din Băicoi, Prahova, deţinut de familia Mircescu, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 31,4 mil. lei, în scădere cu peste 9% faţă de anul pre­cedent. Compania nu a amânat inves­tiţiile în pandemie, în ciuda unei situaţii dificile pentru întreaga economie.

„În plină pandemie, anul trecut am contractat noi echipamente, care vor fi puse în funcţiune la sfârşitul primului trimestru din acest an, echipamente care vor duce atât la creşterea gamei de produse, cât şi la creşterea performanţei“, spune Dan Mircescu, direc­torul general al  Novatik.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO