Companii

Dan Ostahie, la a treia tranzacţie în doi ani: preia Despec, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse IT&C, într-un acord de 2 milioane de euro. „Includerea Despec în reţeaua noastră este încă un pas strategic pe care îl facem.“

Dan Ostahie, la a treia tranzacţie în doi ani: preia...

Autor: Roxana Rosu

10.09.2020, 00:05 846

Grupul Altex a finalizat achiziţia companiei Despec, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse IT&C din ţară, în urma unei tranzacţii de peste 2 milioane de euro, şi îşi extinde portofoliul de branduri internaţionale. Astfel, Complet Electro Serv (CES), companie membră a Grupului Altex şi unul dintre principalii producători şi distribuitori de echipamente IT&C, electronice şi electrocasnice din ţară, preia 79% din părţile sociale deţinute în Despec România, tranzacţia fiind aprobată de Consiliul Concurenţei în luna martie a anului acesta.

Prin această preluare, Altex îşi extinde portofoliul de furnizori cu branduri internaţionale precum Brother, Canon, Hewlett-Packard, Lexmark, Minolta, Optoma, Socomec şi Verbatim.

 „Includerea Despec în reţeaua noastră este încă un pas strategic pe care îl facem pentru a rafina ofertele pentru clienţi şi pentru a ne consolida poziţia pe piaţa locală de distribuţie electro-IT, după achiziţionarea RTC şi realizarea joint-venture-ului cu Promate din ultimii doi ani”, a declarat Dan Ostahie, CEO Altex România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO