► Înainte de o eventuală discuţie despre majorarea fiscalităţii, preocuparea ar trebui să fie pentru o colectare eficientă a taxelor existente, dar şi pentru un cadru fiscal echitabil, cu mai puţine excepţii, scutiri care duc la pierderi bugetare.
► Aşa cum s-a văzut în alţi ani, majorarea taxelor este o măsură care se poate lua rapid, prin modificarea legislaţiei, însă cu rezultate incerte. Au fost multe astfel de decizii cu un impact minor pentru veniturile statului, însă care au împovărat şi au complicat viaţa companiilor.
► Cu atât mai mult, în contextul dificil de acum pentru mediul de afaceri, creşterea fiscalităţii ar putea frâna relansarea economiei.
► Noul guvern a dat asigurări că nu se pune problema majorării fiscalităţii, deşi unele discuţii au condus la această variantă. A fost relansată, în contextul programului de guvernare al noului executiv, ideea de a înlocui actualul sistem de impozitare a veniturilor cu unul progresiv.
► În fapt, cota unică este un sistem utilizat mai ales de ţările din estul Europei, având ca principal considerent simplificarea administrării fiscale şi revitalizarea investiţiilor în contextul recuperării decalajelor faţă de ţările vestice.
► În perioada de până în 2005, când România avea mai multe cote de impozit, principala problemă a fost dificultatea de a administra acest sistem, pe lângă faptul că ratele erau foarte ridicate, ajungând la 40%.
► Veniturile bugetare colectate după introducerea cotei unice au fost în creştere, demonstrând eficienţa acestui regim fiscal.
► Pentru a introduce cote progresive, România ar trebui să aibă, în primul rând, capacitate administrativă la nivelul ANAF, însă pe termen scurt acest lucru este improbabil pentru că instituţia a început de curând, în actuala configuraţie a sistemului fiscal, un proces de reformă şi informatizare care va mai dura câţiva ani.
► Totodată, experienţa ultimilor ani a arătat că, fără fundamentare, fără analize, astfel de măsuri nu au efectul preconizat.
► În acelaşi timp, alte state au demonstrat că soluţia pentru a avea venituri bugetare mai mari este întărirea administraţiei fiscale prin implementarea de sisteme IT, pregătirea personalului, procese de reformă coordonate.
► PNRR conturează premisele de a demara un proces amplu de reformă în administraţia fiscală şi o analiză a cadrului fiscal care va începe anul viitor. În concluzie, obiectivele PNRR necesită o monitorizare atentă pentru a urmări transpunerea practică, mai exact cum vor fi evaluate actualele prevederi, cum va fi măsurat impactul astfel încât să depăşim arbitrariul, modificările ”peste noapte” şi să obţinem un cadru fiscal mai echitabil şi mai predictabil pentru toţi plătitorii.
► Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România şi-a asumat că va creşte veniturile bugetare cu trei puncte procentuale, urmând două direcţii: o colectare mai eficientă a taxelor şi impozitelor actuale, respectiv o reglare a regimului fiscal, prin eliminarea distorsiunilor şi lacunelor din Codul fiscal.
► Accentul este pus pe colectare, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) revenindu-i să implementeze un pachet integrat de măsuri de reformă pentru a obţine încasări suplimentare de 2,5 pp din PIB. Restul de 0,5 pp ar urma să fie realizat printr-o reglare a regimului fiscal, cu accent pe eliminarea lacunelor şi distorsiunilor din Codul fiscal.
► Principial, majoritatea propunerilor din PNRR sunt aliniate cu cerinţele mediului de afaceri, pentru că vizează echitatea fiscală, adică să se strângă mai mulţi bani de la mai mulţi plătitori, prin acordarea a cât mai puţine excepţii şi prin combaterea fraudei şi evaziunii fiscale, prin stimularea unei conformări mai mari la plata taxelor şi/sau prin administrarea fiscală eficientă - informatizare, reformă administrativă.
► Nevoia de finanţare a statului a crescut, mai ales pe fondul pandemiei, când deficitul a urcat aproape de 10% din PIB, dar, în acelaşi timp, capacitatea administrativă de colectare a taxelor şi impozitelor nu a făcut progrese pentru a susţine această nevoie.
► România continuă să înregistreze cele mai mici venituri fiscale ca pondere în PIB din UE - excepţie face Irlanda, care are un regim fiscal special - şi să aibă cel mai mare decalaj de încasare a TVA, de 34,9%, ocupând primul loc în UE, la distanţă mare de-a doua clasată, Grecia, şi faţă de media europeană de 8,6%. Aşadar, există mult loc pentru a face îmbunătăţiri, mai ales dacă ne uităm că alte state au reuşit să majoreze veniturile bugetare într-un timp relativ scurt (de exemplu Polonia, Bulgaria şi Croaţia).
