♦ Bucureştiul a atras 392.000 de străini în unităţile de cazare în primele cinci luni din acest an, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului anterior.
Compania Grand Plaza Hotel, care administrează hotelul de cinci stele Sheraton din Capitală, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 52,8 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de anul anterior şi a avut un profit net de un milion de lei, arată datele publice de la mfinante.ro. Încă nu a fost atinsă cifra de afaceri din 2019, cel mai bun an din turism de dinainte de pandemie, însă oficialii hotelului estimează că în acest an hotelul se va apropia de rezultatul din acel an.
„În prima jumătate din acest an am avut afaceri mai mari cu 15-20%, nivel pe care îl estimăm până la final de an. A fost un semestru bun, dat fiind că au revenit şi turiştii din Israel. Am avut în medie un grad de ocupare de 70-80%“, a spus pentru ZF Daniel Ben-Yehuda, şeful hotelului de cinci stele Sheraton. Hotelul are 270 de camere şi operează 11 săli de conferinţă. Sheraton (fostul Howard Johnson) este un brand al lanţului internaţional Marriott.