Companii

Danone măreşte producţia şi angajează oameni

Stephane Batoux, directorul general al Danone România: Scăderea TVA ar putea fi o măsură de creştere a consumului. Din câte ştiu, România are unul dintre cele mai mari TVA la nivel european.

Stephane Batoux, directorul general al Danone România: Scăderea TVA ar putea fi o măsură de creştere a consumului. Din câte ştiu, România are unul dintre cele mai mari TVA la nivel european.

Autor: Roxana Petrescu

25.05.2011, 23:50 1253

Danone România, cel mai mare producător local de iaurturi, spunecă la cât de scăzut este consumul românilor, criza nici măcar nus-a simţit pe acest segment. Pe de altă parte însă, tot acestconsum mic reprezintă oportunitatea de creştere în ochiifrancezilor care vor demara anul acesta lucrările la extindereacapacităţii de producţie din Bucureşti şi vor angaja noioameni.

Danone a ajuns anul trecut la afaceri de 476 de milioane de lei(113,3 milioane de euro), în creştere cu 10% comparativ cu 2009,principalii factori pe care s-a bazat această evoluţie pozitivăfiind lansările de produse şi promoţiile.

"Am menţinut preţurile, deci creşterea afacerilor nu a venit dinscumpirea produselor, ci din volume de vânzări mai mari", explicăBogdan Ioachim, director de comunicare, nutriţie şi ştiinţă încadrul Danone România.

Potrivit reprezentanţilor companiei, piaţa de iaurturi a crescutanul trecut cu 6,6%, iar cea de produse lactate proaspete cu 3%,fiind unele dintre puţinele segmente care au reuşit să înregistrezeplusuri în cel de-al doilea an de criză în România.

"Consumul este atât de scăzut, încât nu a existat criză", spuneStephane Batoux, directorul general al Danone România. Statisticileeuropene demonstrează acest lucru. Astfel, dacă un român nu consumămai mult de cinci kilograme de iaurt pe an, un francez mănâncă 38de kilograme, iar un olandez 40 de kilograme. Bulgarii la rândullor au consumul de iaurt în ADN, după cum spun reprezentanţiiDanone, vecinii de la sud consumând circa 12 kilograme pe an.

Datele oferite de reprezentanţii Danone se referă la brandurileexistente pe piaţă, dar nu include însă autoconsumul sauachiziţiile cumpărătorilor din pieţele tradiţionale, o zonă careasigură în continuare o parte importantă din consumul gospodăriilordin România. "Pariul meu personal este o dublare a acestui consumîn­tr-un interval de 5-10 ani", a mai spus Batoux.

În acest context, Danone ia în calcul extinderea operaţiunilorlocale atât prin aducerea de noi angajaţi, cât şi prin extinderealiniilor de producţie. Reprezentanţii companiei nu spun însă la câtse vor ridica aceste investiţii, la cât va ajunge capacitatea deproducţie a unităţii pe care o deţin în Bucureşti şi nici câţioameni vor fi angajaţi.

"Pentru a susţine creşterea vom mări capacitatea de producţiedin Bucureşti. Odată cu acest lucru, şi ponderea expoturilor vacreşte, dar în continuare cea mai mare parte a produselor vor fidestinate pieţei locale."

Potrivit datelor Danone, în prezent compania exportă doar 3% dinproducţia din România pe pieţele din regiunea Adriaticii şi înRepublica Moldova. Odată cu extinderea liniilor, exporturile arputea ajunge până la 5%. Danone achiziţionează laptele necesar dela ferme din România, având semnate peste 70 de parteneriate cudiferite unităţi de producţie.

Pentru anul acesta, Batoux mizează pe creşterea afacerilorDanone, deşi în ceea ce priveşte piaţa estimările indică cel maiprobabil o stagnare.

"Nu am observat nicio modificare în ceea ce priveşte consumul înprimele trei luni ale anului. Cred că la nivelul anului va fi ostagnare", mai spune Batoux.

Şeful Danone România adaugă că dincolo de faptul că românii au ocultură relativ recentă în ceea ce priveşte consumul de iaurturi,lucru care se va schimba destul de greu într-o perioadă lungă detimp, sunt anumite măsuri care ar putea duce la creşterea pieţei şicare ar putea fi implementate mai rapid.

"Scăderea TVA ar putea fi o măsură de creştere a consumului. Dincâte ştiu, România are unul dintre cele mai mari TVA la niveleuropean. Orice punct de scădere a TVA ar ajuta", a mai precizatBatoux. Anul trecut, cota TVA a crescut de la 19% la 24% ca omăsură de a aduce venituri în plus la buget. Măsura însă a lovitconsumul, întârziind ieşirea României din criză, după cum arecunoscut recent chiar preşedintele Traian Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO