Companii

Darius Vâlcov, consilierul economic al guvernului: Întâlnirea dintre Guvern, ASF, Ministerul Finanţelor şi BNR pentru a se discuta situaţia actuală va fi pe 4 februarie

Darius Vâlcov, consilierul economic al guvernului:...
28.01.2019, 22:48 262

Darius Vâlcov, eminenţa cenuşie a programului economic al Guvernului, a anunţat luni seara la România TV că întâlnirea din Comitetul de macroprudenţialitate dintre Guvern, Minsiterul Finanţelor, ASF şi BNR va avea loc pe 4 februarie.

Comitetul de macroprudenţialitate este forul care trebuie să analizeze deciziile economice care afectează stabilitatea economico-financiară a României.

După apariţia taxei bancare, care a dat peste cap tot sistemul bancar, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat că va discuta această problemă cu ministrul finanţelor în Comitetul de macroprudenţialitate.

Vâlcov a spus în emisiuni televizate că taxa bancară nu se va scoate şi nici nu se va modifica.

Toate băncile s-au ridicat împotriva acestei taxe bancare, iar Mugur Isărescu a calificat-o ca fiind o mare trăznaie.

Taxa bancară, care va fi plătită în funcţie de nivelul dobânzii de referinţă ROBOR, va trimite pe pierdere mai mult de jumătate din băncile din România.

Problema BNR este că această taxă bancară este legată de nivelul ROBOR, ceea ce îi afectează capacitatea de intervenţie în piaţă.

După apariţia taxei bancare, la care s-a adăugat creşterea cursului valutar din luna ianuarie, de peste 2%, între PSD, Ministerul Finanţelor şi Guvern pe de o parte şi BNR de ceallată parte, a izbucnit un război în declaraţii publice.

PSD, Ministerul Finanţelor şi Guvernul, prin Darius Vâlcov, acuză BNR de creşterea cursului. BNR le răspunde, susţinând că toate schimbările fiscale adoptate de Guvern, taxa bancară, au provocat acest lucru. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO