Companii

Datoria externă totală a României a crescut cu 6,4 mld. euro în primele 11 luni din 2021, la 133,2 mld. euro. Datoria publică directă era la 57 mld.euro

Datoria externă totală a României a crescut cu 6,4...

Autor: Roxana Rosu

13.01.2022, 13:25 334

Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-noiembrie 2021 cu 6,4 mld. euro, la un total de 133,2 miliarde euro, din care datoria publică directă a fost de 57,6 miliarde euro, în creştere cu 300 mil. euro faţă de finalul 2020, când a înregistrat valoarea de 57,3 miliarde euro, arată datele publicate joi de BNR.

Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 96,5 mld.euro la la finele lunii noiembrie 2021, adică 72,4% din totalul datoriei externe, în creştere cu 3,2% faţă de 31 decembrie 2020, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 36,7 mld. euro, respectiv 27,6% din totalul datoriei externe, în creştere cu 10,4% faţă de finalul 2020.

În acelaşi timp, România avea în noiembrie 2021 o datorie negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, de 35,3 miliarde euro, în scădere cu 530 mil. euro faţă de nivelul de 34,84 mld. euro înregistrat la 31 decembrie 2020, din care 343 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

Totodată, datoria autorităţii monetare a atins valoarea de 3,3 mld. euro la finalul lunii noiembrie, în creştere faţă de 1,16 mld. euro la 31 decembrie 2020.

“Datoria autorităţii monetare a crescut ca urmare a intrării în vigoare a noii alocări generale de DST de către FMI, acordată tuturor ţărilor membre conform cotei de participare, valoarea alocată României fiind de 1,73 mld. DST (aproximativ 2,1 mld. echivalent euro) ”, precizează BNR.

În perioada ianuarie-noiembrie 2021, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,9%, comparativ cu 20,7% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 noiembrie 2021 a fost de 4,9 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2021 a fost de 82,3%, comparativ cu 90,3 % la 31 decembrie 2020.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO