Companii

De ce a cumparat Ovidiu Tender compania de zboruri charter Jetran Air

De ce a cumparat Ovidiu Tender compania de zboruri charter Jetran Air

Ovidiu Tender

10.06.2008, 20:18 993

"Nu ne grabim sa sarim la etapa zborurilor regulate", spune Bogdan Dimitrescu, director adjunct al Jetran Air, companie care in urma cu doua saptamani a fost preluata de Grupul Tender pentru suma de 45 de milioane de dolari (28 de milioane de euro).
Dimitrescu foloseste cuvantul "etapa" deoarece pana acum compania a avut ca activitate principala inchirierea aeronavelor, intai in wet-lease (inchirierea aeronavelor cu tot cu echipaj si celelalte servicii, pentru a opera in numele companiei care preia aeronava) catre companii straine de aviatie, iar din acest an in regim charter, operand pentru prima oara sub brand propriu atat din Romania, cat si din strainatate.
"A fost o dezvoltare pas cu pas, iar piata de wet-lease, spre care ne-am indreptat initial, ne-a oferit cresterea afacerilor si ne-a sustinut planurile pentru a opera acum in nume propriu, iar mai tarziu ca o companie de linie", spune Dimitrescu.
Pentru o companie care activeaza din 2002 in Romania, Jetran este foarte putin cunoscuta din cauza faptului ca a lucrat predominant cu companii din strainatate carora le-a inchiriat aeronavele. Jetran a devenit ceva mai vizibila abia odata cu anuntul facut in urma cu doua saptamani privind vanzarea catre grupul omului de afaceri Ovidiu Tender. Tranzactia reprezinta o premiera pentru piata autohtona, fiind prima vanzare a unei companii aeriene (exceptie facand start-up-urile din jurul anilor 2000). Operatorul national TAROM sau low-cost-ul Blue Air au fost de vanzare de mai multe ori in anii trecuti, dar intentiile de achizitie nu s-au concretizat, principalul motiv fiind dificultatile cu care se confrunta in general aviatia europeana, legate in special de costul carburantilor si de aglomerarea pietei.
"In ultimii ani, investitorii strategici care sa cumpere o companie de aviatie au fost tot mai rari, pe de o parte pentru ca piata s-a complicat foarte mult, iar pe de alta parte pentru ca s-au dezvoltat mult aliantele, iar astfel operatorii au putut avea legatura cu orice alta piata", spune Szabolcs Nemes, consultant in cadrul Roland Berger Romania. Achizitiile unor companii de aviatie pe plan international au loc in cazul unor operatori care vor cu orice pret acapararea unei cote cat mai importante dintr-o anumita piata, cum este cazul grupului franco-olandez Air France-KLM sau al micului operator italian Air One, care au vanat mult timp compania nationala italiana Alitalia, aflata in mari dificultati financiare, sau in cazul unor investitori de tip holding, care isi adauga aviatia ca nou domeniu de activitate pentru a-si completa structura sau a crea unele sinergii.
Din aceasta ultima categorie face parte tranzactia prin care grupul Tender a cumparat Jetran, Ovidiu Tender declarand deocamdata ca a cumparat compania pentru ca era de vanzare: "Actionarul majoritar american avea nevoie de lichiditati in contextul crizei creditelor, iar noi vom vedea ce vom face pe viitor cu noua achizitie, care oricum este un business profitabil".
Cand vorbeste de business profitabil, Ovidiu Tender nu se refera la aviatie in general, ci la Jetran in special, care a avut profit inca din primul an de functionare, dupa cum spune Bogdan Dimitrescu, directorul adjunct al companiei.
"Unul dintre principalele motive pentru care compania a avut profit este faptul ca nu a fost expusa in mod direct la fluctuatiile pietei de aviatie, la problemele legate de costuri ale combustibilului sau ale aglomerarii pietei, deoarece veniturile sale au fost si sunt atrase prin contracte de inchiriere, fie in wet-lease, fie in regim charter", comenteaza Szabolcs Nemes.
Acesti factori de risc ar putea avea impact asupra profitabilitatii companiei atunci cand compania ar incepe operarea de curse regulate. In cazul operarii curselor regulate insa, o scadere a profitului ar putea fi compensata de o crestere a cifrei de afaceri (anul trecut, compania a facut afaceri de 25 de milioane de euro, iar pentru acest an estimeaza cel putin 35 de milioane de euro).
De asemenea, compania mai are un atu: este singurul operator local de chartere care nu are si curse regulate si singurul operator care pastreaza o aeronava de rezerva.
In Romania, turoperatorii care organizeaza curse charter inchiriaza de obicei aeronavele de la companiile de linie (TAROM, Carpatair) sau de la cele low-cost (Blue Air), insa de multe ori orarul charterelor este influentat negativ de faptul ca trebuie sa "strecoare" zborurile charter intre cursele lor de linie.
Inainte de a fi cumparata de Tender, principalele rezultate la o cautare pe internet a Jetran Air aratau ca aceasta companie ar fi fosta Acvila Air sau fosta Angel Airlines - ambele companii de aviatie cu actionariat romanesc, care au iesit de pe piata la inceputul anilor 2000.
Singurul lucru care ar lega Jetran de aceste companii este numele lui Gheorghe Valceanu, fost actionar in acele companii, dar si in altele, precum Carpatair, si actualmente actionar minoritar si la Jetran. Iar in perioada in care aceste doua companii au disparut de pe piata a aparut Jetran.
"Totul a pornit in 2002, cand in istoria aviatiei a intrat un nou record, prin vanzarea celui mai mare numar de aeronave intr-o zi", glumeste Dimitrescu. La 11 august 2002, cand compania low-cost americana US Airways a intrat in faliment, dupa ce nu si-a putut reveni dupa socul de pe piata aviatica ulterior momentului 11 septembrie 2001, un om de afaceri texan, Douglas Jaffe, cu afaceri in imobiliare, cumpara 97 de avioane din flota US Airways (dintre care 55 Boeing 737-200, 26 McDonnell Douglas DC-9 si 16 McDonnell Douglas MD-80), formand compania Jetran International.
Imediat dupa tranzactie, omul de afaceri american a organizat o serie de licitatii pentru ca avioanele sa fie preluate in administrare de companii din mai multe piete.
O parte dintre acestea (mai precis sase avioane MD-81) au fost preluate de Jetran Air, cu actionariat romano-american: Jetran Asset Management, firma fondata de omul de afaceri american, in parteneriat cu cativa oameni de afaceri romani - Mirica Dumitrescu, Gheorghe Valceanu si Cristian Gheorghe Mihalache.
Odata cu venirea aeronavelor in Romania, managementul companiei Jetran Air a decis nu numai intrarea acestora intr-un program de reparare si restaurare, dar si obtinerea licentei de operare in Romania si angajarea unei echipe de piloti si insotitori de bord pentru avioane McDonnell Douglas, echipa care numara acum 200 de persoane.
"Odata ce s-au terminat reparatia aeronavelor si angajarea si pregatirea oamenilor, Jetran Air a inceput sa inchirieze aeronavele in wet-lease, principalii clienti fiind companii europene care au facut comenzi pentru cresterea flotei, dar nu si-au primit inca noile avioane si s-au confruntat cu cresterea cererii", spune Dimitrescu.
Principalii clienti ai companiei au fost din 2003 incoace companii precum Alitalia, Aegean Airlines, Alpi Eagles, Air Moldova, dar si Blue Air.
Din 2007, compania a inceput sa opereze cu propriul nume - Jetran - si sa foloseasca doua din cele opt aeronave si pentru contracte de curse charter cu mai multi turoperatori romani si vest-europeni. Opt aeronave, pentru ca tot din acest an flota Jetran a crescut cu inca doua: un McDonnell Douglas MD-83 - potrivit pentru zborurile mediu-curier (1-6 ore) si un Fairchild Dornier 328-300 Jet cu 12 locuri, potrivit pentru zboruri private VIP.
Faptul ca grupul lui Ovidiu Tender a cumparat Jetran ii va da posibilitatea acum omului de afaceri sa foloseasca acest avion de lux pentru zboruri private, asa cum folosesc si Dinu Patriciu sau Ion Tiriac avioanele de mici dimensiuni din flota companiilor proprii - Eurojet, respectiv Tiriac Air - pentru zboruri particulare.

Ce a cumparat Tender

JETRAN AIR ROMANIA a avut in 2007 afaceri de 25 de milioane de euro, iar pentru acest an estimeaza cel putin 35 de milioane de euro.
FLOTA. Compania are o flota formata din opt aeronave, sase McDonnell Douglas M-82 si un McDonnell Douglas M-83, precum si un Fairchild Dornier 328-300 Jet cu finisaje de lux.
ACTIONARI. Jetran Air a fost infiintata in Romania de Jetran Asset Management, firma apartinand companiei americane Jetran International, impreuna cu trei oameni de afaceri romani: Mirica Dumitrescu, Gheorghe Valceanu si Cristian Gheorghe Mihalache. Acum, Jetran Asset Management a intrat in proprietatea Tender Grup.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO