♦ Compania a deschis primul magazin din România în 2024, acesta fiind operat în parteneriat ♦ Acum reţeaua ajunge la patru unităţi după inaugurarea unei insule într-un mall din Galaţi.
Compania de vânzări directe Avon, unul dintre cei mai mari jucători ai pieţei locale de cosmetice, a intrat începând cu anul trecut şi în retailul clasic, deschizând magazine în sistem de franciză.
„În 2024 am deschis primele trei magazine Avon în sistem de franciză din România. A fost un pas important în expansiunea noastră omnichannel, iar în 2025 ne propunem să continuăm în acelaşi ritm. Începutul de an este deja promiţător, în februarie deschidem un nou magazin, tip insulă, în Galaţi“, spun oficialii companiei într-o postare pe reţeaua de socializare de businss Linkedin.
La sfârşitul lui 2023, Avon avea doar 71 de magazine în sistem de franciză, iar asta doat în Turcia.