• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5053
  • Leu / USD4.2327
Companii

De’Longhi a angajat peste 500 de oameni la fabrica de la Jucu

De’Longhi a angajat peste 500 de oameni la fabrica de la Jucu

Foto: Marius Sultănoiu

Autor: Dana Ciriperu

7 ian 2015 1785

Fabrica de electrocasnice construită de grupul italian De’Longhi în comuna clujeană Jucu, una dintre cele mai mari investiţii de la zero finalizate în ultimii doi ani în economia ro­mânească, ar putea intra în topul celor mai mari 20 de com­panii din judeţ în numai doi ani de la demararea producţiei.

Fabrica trecuse la jumătatea anului trecut de 500 de angajaţi, iar cifra de afaceri din primul semestru era similară cu cea din tot anul 2013. Astfel, potrivit datelor publice, com­pania a avut în perioada ianuarie-iunie 2014 afaceri de 139 mil. lei, similare cu cea din tot anul 2013, în timp ce numărul de angajaţi a ajuns la aproape 500 faţă de 210 la finalul anului 2013.

Pentru economia din Cluj, lovită puternic în 2011, când Nokia a decis să plece din România deşi ajunsese la rulaje de 1,6 mld. euro şi se număra printre cei mai mari exportatori, venirea De’Longhi, dar şi a grupului german Bosch în acelaşi parc industrial a fost o adevărată gură de oxigen. Cutremurul Nokia a fost atenuat şi de angajările realizate de Emersson, un grup american care s-a extins în România în ultimii ani.

De’Longhi a înregistrat profit încă din primul an de prezenţă locală şi a raportat în 2013 un rezultat net de 8,3 mil. lei (1,8 mil. euro), potrivit datelor depuse de companie la Minis­terul Finanţelor. Italienii care au început producţia de espressoare de cafea în parcul industrial Tetarom (Cluj) în martie 2013 au încheiat anul cu o cifră de afaceri de aproape 140 mil. lei (31 mil. euro), rezultat cu care intră în topul celor mai mari zece producători de electrocasnice din România.

Fabrica italienilor ar putea intra în acest an în topul celor mai mari 20 de companii din judeţul Cluj, un clasament dominat autoritar de grupul petrolier ungar MOL, cu afaceri de aproape un miliard de euro. Clujul are după Bucureşti cel mai mare număr de companii din ţară (peste 32.000), peste 150.000 de oameni lucrând în companiile din judeţ.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0252
Ieri: 4.7619
Azi: 4.2327
Diferență: 0,0118
Ieri: 4.2322
Azi: 5.5053
Diferență: -0,0309
Ieri: 5.5070
Azi: 4.1761
Diferență: -0,2127
Ieri: 4.1850