Companii

Deci se poate! Familia Donici din Galaţi duce brandul de lactate Artesana pe pieţele externe

Soţii Daniel şi Alina Donici, fondatorii brandului Artesana

Soţii Daniel şi Alina Donici, fondatorii brandului Artesana

Autor: Roana Rotaru

04.06.2018, 00:07 4949

Compania Klaus din Tecuci, ju­de­ţul Galaţi, prezentă pe piaţă cu brandul de lactate şi sucuri Artesana, un busi­ness fondat de soţii Alina şi Daniel Donici, mizează pe afaceri de peste 3 mil. euro în acest an datorită ieşirii la export şi lansării de noi produse.

Pentru internaţionalizarea bran­du­lui Artesana, familia Donici a înfiinţat o nouă companie la începutul acestui an, denumită Artesana International.

„Anul acesta vrem să trecem de 3 mil. euro datorită ieşirii la export, consolidării poziţiei în România şi extin­derii portofoliului de produse. Vom livra la export în Republica Mol­dova prin Kaufland care se extinde în Chişinău. Am semnat deja cu ei pentru două pro­du­se din lapte de vacă. Vrem să lucrăm cu retailerii de aici, să livrăm la export prin ei. De asemenea, avem în plan să tre­cem pe producţia de iaurturi cu fruc­te, un produs ready to eat, pe care oa­menii să-l poată consuma pe drum“, a spus Daniel Donici, directorul general al companiei Klaus.

Klaus a încheiat anul 2017 cu afaceri de peste 10,8 mil. lei (2,4 mil. euro), în creştere cu 38% faţă de anul precedent, compania înregistrând un profit net de peste 250.000 de euro, potrivit datelor publice. De pe poarta fabricii de lactate Klaus ies circa 10.000 de borcane pe zi, bânzeturi şi iaurturi din lapte de vacă, oaie şi capră, care ajung în vitrinele Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Selgros, Profi şi Mega Image.

Sub 10% din producţia Klaus este marcă privată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO