Companii

Dedeman a depăşit Arabesque la materiale de construcţii

Dragoş Pavăl, 45 de ani, (stânga) cel care controlează afacerea Dedeman, este de profesie matematician şi a intrat în comerţul cu materiale de construcţii la începutul anilor ‘90 printr-un magazin de 16 metri pătraţi din Bacău. În 2010 a ajuns la 3.700 de angajaţi, iar cifra a mai crescut pe fondul magazinelor deschise în acest an. Cezar Rapotan, 45 de ani, a început afacerea Arabesque în 1994, cu un capital de 2000 de dolari împrumutaţi de la familie şi prieteni. Absolvent al Facultăţii de Mecanică, Rapotan a început afacerile cu un magazin de 200 mp în Galaţi, iar anul trecut a avut aproape 2.500 de angajaţi în reţeaua locală a Arabesque.

Autor: Cristi Moga

24.08.2011, 10:33 1612

La vârful reţelelor de comerţ şi de distribuţie de materiale de construcţie băcăuanii de la De­de­man au depăşit compania Ara­besque a omului de afaceri Cezar Rapotan din Galaţi, două afaceri 100% româneşti care au realizat anul trecut venituri cumulate de peste 700 de milioane de euro, potrivit Ministerului de Finanţe.

Dedeman, reţeaua dezvoltată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a avut în 2010 o cifră de afaceri de 369 de milioane de euro, în creştere cu 46%, în timp ce Arabesque a înregistrat pe plan local venituri de 354 de milioane de euro, în scădere cu 7,4%, potrivit datelor de la Minis­terul Finanţelor Publice.

Reprezentanţii Ara­besque au declarat anterior că firma a realizat venituri totale de 415 milioane de euro, astfel că circa 60 de milioane de euro repre­zintă încasările compa­ni­ei de pe pieţele externe, în spe­cial din Ucraina, unde compania de­ţine mai multe centre de distribuţie.

Ambele companii au rămas profitabile anul trecut, dar în timp ce Dedeman a reuşit un rezultat net de 36,3 milioane de euro, adică o marjă de 10%, profitul Ara­besque a fost de patru ori mai mic, respectiv 9 milioane de euro.

Cele două com­panii sunt urmate în top de trei reţele stră­ine, respectiv germanii de la Praktiker (cifră de afaceri de 197 milioane de euro), francezii de la Bricostore (148 milioane de euro) şi austriecii de la BauMax (132 de milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO