• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
Companii

Deficitul comercial al României a crescut în primele cinci luni ale anului cu 3,89 mld. euro, la 12,7 mld. euro, după ce exporturile s-au majorat cu 23,5% an/an şi importurile cu 28,1% an/an

Deficitul comercial al României a crescut în primele...

Autor: Cristina Bellu

11.07.2022, 09:35 196

România a înregistrat în perioada ianuarie-mai 2022 un deficit al balanţei comerciale (FOB/CIF) de 12,7 miliarde euro, cu 3,89 mld. euro mai mare faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de INS.

În acest interval, exporturile de bunuri (FOB) au crescut cu 23,5% faţă de primele cinci luni din 2021, până la 36,9 mld. euro, în timp ce importurile (CIF) au înregistrat o creştere de 28,1%, până la valoarea de 49,6 mld. euro.

“Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,7% la export şi 32,5% la import) şi alte produse manufacturate (31,3% la export şi 29,6% la import)”, notează raportul INS.

Te-ar putea interesa și:

În luna mai, exporturile FOB au însumat 7,99 mld. euro, iar importurile CIF au însumat 10,7 mld. euro, rezultând un deficit de 2,77 mld. euro.

Raportat la perioada similară din 2021, exporturile din luna mai 2022 au crescut cu 34,5%, iar importurile au crescut cu 38,8%.

 

(Sursa: INS)

Totodată, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie-mai 2022 a fost de 27 mld.euro la expedieri şi de 35,3 mld. euro la introduceri, reprezentând 73,2% din total exporturi şi 71,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 9,88 mld. euro la exporturi şi de 14,3 mld. euro la importuri, reprezentând 26,8% din total exporturi şi 28,9% din total importuri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228