Companii

Deloitte a asistat 22 de tranzacţii M&A în S1/2021, pe piaţa din Europa Centrală şi de Est, cu o valoare totală de 928 mil. dolari “Perioada de la debutul pandemiei şi până în prezent a fost foarte dinamică în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor”

Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România

Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România

Autor: Cristina Bellu

21.07.2021, 10:40 121

Echipele Deloitte de consultanţi financiari din Europa Centrală şi de Est au fost implicate în 22 de tranzacţii M&A în prima jumătate a anului 2021, cu nouă mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, tranzacţii a căror valoare totală se ridică la 928 de milioane de dolari, notează o analiză a companiei de consultanţă şi audit.

La nivelul întregului continent european, echipele Deloitte au lucrat la 204 tranzacţii în primele şase luni ale anului 2021, cu o valoare totală de 26.136 de milioane de dolari.

„Perioada de la debutul pandemiei şi până în prezent s-a dovedit a fi foarte dinamică în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor, după cum reiese din creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii faţă de anul anterior. Practica de Consultanţă Financiară din România a avut un an foarte plin şi a lucrat la proiecte-cheie pentru piaţa locală de M&A”, spune Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.

Compania a fost desemnată lider în rândul consultanţilor financiari care activează pe piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions - M&A) din Europa Centrală şi de Est după numărul tranzacţiilor la care a lucrat în prima jumătate a anului 2021, conform clasamentului Global & Regional M&A Report H1 2021, realizat de Mergermarket, liderul în analize şi informaţii din sectorul M&A.

De asemenea, Deloitte se află pe primul loc la nivel european după numărul de proiecte de fuziuni şi achiziţii în care a fost implicat.

În prima jumătate a acestui an, piaţa de M&A din România a înregistrat 54 de tranzacţii, cu 12 mai mult faţă de perioada similară a anului anterior, şi a atins o valoare de 1,2-1,4 miliarde de euro, conform datelor Deloitte România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO