Companii

Deloitte: După un an de incertitudini, revine optimismul pe piaţa imobiliară din Europa Centrală. În România se vede un apetit crescut din partea investitorilor care nu au mai fost prezenţi până acum pe piaţa locală

Deloitte: După un an de incertitudini, revine optimismul...

Autor: Roxana Rosu

02.07.2021, 11:14 232

Reprezentanţii pieţei imobiliare din Europa Centrală au revenit la nivelul de optimism înregistrat anterior pandemiei, iar aproape 40% dintre aceştia estimează o îmbunătăţire a climatului economic general în acest an şi 48% mizează pe creşterea volumului tranzacţiilor, potrivit studiului Deloitte Real Estate Confidence Survey for Central Europe 2021, derulat în primul trimestru din acest an în patru ţări din regiune, respectiv România, Polonia, Cehia şi Ungaria.

Totodată, 58% dintre participanţi se aşteaptă la o creştere a disponibilităţii produselor de investiţii pe pieţele pe care activează.

„După incertitudinea creată de pandemie, investitorii sunt din nou încrezători şi aşteaptă o eficienţă sporită pentru investiţiile lor în regiune. Totuşi, atât dezvoltatorii, cât şi investitorii şi consultanţii din domeniu consideră că efectele pandemiei vor fi resimţite în economia globală pe termen mediu şi lung, astfel că fiecare dintre jucătorii din piaţă trebuie să urmărească noile oportunităţi şi să îşi adapteze oferta în funcţie de modificările apărute pe partea de cerere – mai puţine spaţii de birouri, necesar suplimentar în zona de logistică, redimensionări în rezidenţial etc. Tendinţele regionale se vor regăsi în mare măsură şi în România, însă aici se distinge poate un raport mai specific între cerere şi ofertă pentru anumite tipuri de active, cum ar fi cele din sectorul rezidenţial, precum şi un apetit crescut din partea investitorilor care nu au mai fost prezenţi până acum pe piaţa locală”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România.

Companiile consideră că sectoarele industrial/logistic şi rezidenţial sunt cele mai rezistente la efectele negative ale pandemiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO