Companii

Deloitte România l-a numit pe Vlad Boeriu în poziţia de Partener Coordonator Servicii Fiscale şi Juridice, în urma finalizării mandatului lui Dan Bădin

Deloitte România l-a numit pe Vlad Boeriu în poziţia...

Autor: Roxana Rosu

17.06.2020, 11:15 288

Deloitte România l-a numit pe Vlad Boeriu în poziţia de  Partener Coordonator al practicii de Servicii Fiscale şi Juridice, începând din luna iunie 2020, în urma finalizării mandatului lui Dan Bădin în acest rol.

Vlad Boeriu s-a alăturat Deloitte în 2004 pe poziţia de Consultant Fiscal şi a avansat prin toate nivelurile până la rolul de Partener Coordonator. Din 2015 el este Partener Servicii Fiscale, rol în care a coordonat dezvoltarea echipei Deloitte România de impozitare indirectă.

Este consultant fiscal certificat, licenţiat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a urmat un MBA la University of Sheffield.

„Vlad Boeriu şi-a construit o carieră impresionantă în Deloitte datorită profesionalismului său, dedicării pentru excelenţa în servicii şi stilului său de conducere, caracterizat prin susţinerea echipelor şi prin empatie. Îl felicit şi am încredere că practica noastră de servicii fiscale şi juridice, care este recunoscută atât de clienţi, cât şi de clasamente independente internaţionale, se va consolida sub coordonarea sa. Îi mulţumesc lui Dan Bădin pentru contribuţia şi implicarea sa extraordinare şi sunt convins că va continua să aducă valoare clienţilor noştri din rolul de partener servicii fiscale”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova.

Practica Deloitte România de servicii fiscale şi juridice furnizează servicii integrate prin intermediul a peste 250 de specialişti. Serviciile fiscale includ impozitare pe profit şi pe venit, impozitare indirectă, servicii vamale, servicii dedicate angajatorilor globali, servicii în domeniul preţurilor de transfer şi soluţii de procese de business.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO