Companii

Delta ACM a luat un contract de 10 mil. euro în Gabon

Delta ACM a luat un contract de 10 mil. euro în Gabon

Autor: Andreea Neferu

20.05.2013, 22:06 2174

Constructorul bucureştean Delta ACM 93, controlat de omul de afaceri Florea Diaconu, a câştigat recent un contract de circa 10 mil. euro în Gabon, pentru realizarea infrastructurii (străzi şi canalizare) în cadrul unui cartier de locuinţe. „Cartierul de locuinţe, construit de o companie de stat, se află în capitală (Libreville - n.red.). E vorba de un cartier mare. Am semnat deja contractul“, a spus Diaconu.

Delta ACM nu este la prima ieşire în străinătate, compania având în prezent în derulare lucrări de aproape 48 mil. euro pentru construirea unei autostrăzi în Irak. Totodată, Delta ACM 93 a câştigat anul trecut în Republica Moldova un contract de 6 mil. euro pentru realizarea unor drumuri în Chişinău. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 110 mil. euro, iar printre proiectele pentru care lucrează în prezent se numără şi magistrala 5 de metrou din cartierul bucureştean Drumul Taberei.

Delta ACM a câştigat de-a lungul timpului o serie de contracte cu statul, fiind considerată în perioada 2007-2010 „abonată“ la contractele de infrastructură din sectorul 3 al Capitalei, care i-au fost atribuite prin negociere fără anunţ de participare, potrivit datelor ZF.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO