♦ Compania Transmeteorit din Sarichioi, judeţul Tulcea are brandul Generaţii şi cultivă legume, de la ceapă la morcovi, pătrunjel, păstârnac, ţelină, sfeclă şi roşii ♦ Businessul este la a doua generaţie de antreprenori, bazele fiind puse în urmă cu 25 de ani.
De la o fabrică de procesare a legumelor rădăcinoase de 4 tone pe oră, compania Transmeteorit, care are brandul de legume Generaţii, a ajuns la 10-15 tone capacitate după o investiţie de 10 mil. euro. Alina Filip, asociat în cadrul companiei şi reprezentanta celei de-a doua generaţii în businessul familiei sale, spune că aceste investiţii în procesare pot duce producătorii români pe mesele consumatorilor.
„Întotdeauna am fost atenţi la cât investim şi la gradul de profit. Am plecat de la un depozit şi o fabrică de procesare de rădăcinoase de 4 tone oră şi am ajuns, cu ajutorul Băncii Transilvania, să facem a doua investiţie de 10 milioane de euro şi să ne mărim şi capacitatea de procesare de la 4 tone la 10-15 tone pe oră. Şi cred că aşa putem să devenim competitivi pe piaţa din România“, a spus Alina Filip. Ea a fost prezentă la conferinţa Agricultura în 2026: provocare, adaptare, oportunităţi, organizată de Ziarul Financiar cu sprijinul Băncii Transilvania la Constanţa.