Dezvoltatorul Impact, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, are în plan utilizarea de energie geotermală pentru alimentarea cu energie termică a următoarelor 5.000 de apartamente pe care vrea să le construiască în proiectul rezidenţial Greenfield.
„Noi vrem să reuşim să aducem energia geotermală, să suplimenteze necesarul de energie pe care îl au locuitorii în locuinţe. Miza este să putem încălzi 5.000 de apartamente, să le putem încălzi cu o energie în cazul căreia, după ce ai făcut investiţia, singurul cost rămâne doar cel de pompare a apei“, a spus Răzvan Ionescu, directorul de marketing al Impact. El a subliniat că Impact implementează un parteneriat cu Veolia Energy România, pentru identificarea şi implementarea soluţiilor pentru a transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est.
Pompele de căldură geotermală extrag căldura din subteran în timpul iernii, asigurând răcire în sezonul cald. Instalaţiile geo-termale adânci aduc apă la 40-60 de grade Celsius. Pentru a aduce apa la temperatura propice folosirii, fiecare bloc de locuinţe va avea un cazan de condensare mai mic. Panouri fotovoltaice montate pe terase, care vor asigura consumul de energie pentru zonele comune şi consumul de pompe.
Printre soluţiile care vor fi implementate se numără utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile: solare şi geotermice, implementarea de sisteme cu eficienţă energetică ridicată, construcţia de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi instalarea de sisteme smart home & smart city.
La nivel global, Veolia ajută oraşele şi industriile să gestioneze, să optimizeze şi să folosească eficient resursele lor. Compania oferă o serie de soluţii legate de apă, energie şi materiale - cu accent pe recuperarea deşeurilor - pentru a promova tranziţia către o economie circulară.
În ultimii 10 ani, numărul clădirilor „verzi“ în România a crescut de la 2 la 200, iar dinamica se păstrează având în vedere costurile reduse de întreţinere şi impactul mai mic asupra mediului. Spre exemplu, Impact aşteaptă certificarea BREEAM pentru proiectul rezidenţial Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală.
Citiţi în ediţia din 16 decembrie a revistei Business MAGAZIN despre planurile Greenfield de a deveni cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est