Companii

Dinel Boromiz, cel mai puternic antreprenor român din panificaţie: Intrăm în rândul lumii. Când le ziceam străinilor de TVA de 24% la pâine îşi făceau cruce

Dinel Boromiz, cel mai puternic antreprenor român din...
29.07.2013, 20:06 996

Dinel Boromiz, acţionarul şi fondatorul grupului Boromir, cea mai mare afacere cu capital românesc din panificaţie cu rulaje estimate la 110 milioane de euro anul trecut, spune că introducerea TVA redus pe lanţul grâu-făină-pâine este o măsură istorică şi că măsură marchează intrării industrie agroalimentare locale în rând cu jucătorii din alte economii europene.

“Sper ca în urma măsurii să crească piaţa atât pe comerţul tradiţional cât şi pe cel modern. Evaziunea a tot crescut uşor, bătrâneşte, începând cu 1995-1996. Intrăm şi noi în rândul lumii. Când le spuneam străinilor că avem TVA de 24% la pâine îşi făceau cruce şi ziceau că putem face un milion de controale şi nu stopăm nimic”,

Antreprenorul spune că reducerea fiscalităţii în panificaţie va avea impact şi asupra afacerii sale în condiţiile în care fabrica sa de la Buzău se concentrează pe produsele de bază precum pâinea sau covrigii. “Oamenii din industrie, fabricile mai mici au încercat să intre în legalitate dar nu au putut pentru că nu au făcut faţă altora care vindeau la negru”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO