Companii

Distribuitorul de stat Unifarm aduce din Coreea de Sud 2 milioane de teste pentru diagnosticarea coronavirusului

Distribuitorul de stat Unifarm aduce din Coreea de Sud 2...

Autor: Georgiana Mihalache

22.03.2020, 19:15 537

Distribuitorul de medicamente Unifarm, companie de stat aflata în subordinea ministerului Sănătăţii, a încheiat un contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziţia unui număr de 2 000 000 teste de diagnostic molecular ( Real Time PCR), potrivit unui anunţ al Ministerului Sănătăţii.

"Săptămâna care urmează va fi livrată în depozitele companiei prima tranşă de 200. 000 de teste. Menţionăm că, în această perioadă, Compania Unifarm SA face în permanenţă demersuri de a achiziţiona, de la producători autorizaţi din întreaga lume, teste de diagnostic, alte dispozitive, dar şi medicamente necesare  pentru limitarea răspândirii COVID 19, pe care le distribuie unităţilor sanitare sau cabinetelor medicale, pe bază de comandă", potrivit anunţului Ministerului Sănătăţii.

Până astăzi, 22 martie, la nivel naţional s-au făcut aproape 10.000 de teste pentru identificarea pacienţilor cu coronavirus. Dintre acestea, 433 de persoane sunt pozitive.
Peste 65.000 de persoane se află în izolare la domiciliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO