Companii

Distribuitorul de seminţe Biochem din Constanţa a finalizat un siloz pentru cereale ecologice în judeţul Tulcea. „Cererea pentru astfel de culturi este în creştere în Dobrogea“. Investiţia s-a ridicat la 1,1 milioane de euro, jumătate din sumă fiind asigurată prin fonduri europene

Distribuitorul de seminţe Biochem din Constanţa a...

Autor: Mirabela Tiron

13.01.2023, 16:45 764

 ♦ În judeţul Tulcea sunt peste 74.000 de hectare pe care se cultivă produse certificate ecologic (cea mai mare suprafaţă din România), potrivit datelor Biochem Organics.

Compania Biochem din Constan­ţa, care distribuie către fermierii ro­mâni seminţe de cereale, pesticide şi îngrăşăminte, controlată de Constan­tin Chimişliu, a finalizat con­strucţia unui centru pentru depozitarea cerealelor ecologice la Lunca, în judeţul Tulcea, proiect realizat pe fonduri europene.

„Am finalizat un siloz pentru co­lectare de cereale bio, grâu, porumb, floarea-soa­relui pe care le exportăm peste Ocean. Cere­rea pentru astfel de culturi este în creştere mai ales pe zona Dobrogei şi în special pe judeţul Tulcea date fiind preţurile mai mari şi cu 30% la aceste cereale“, a spus pentru ZF inginerul agronom Con­stantin Chimişliu, care a intrat în comerţul cu pesticide în 1991. Ante­rior, el a lucrat ca director de cerce­tări în agricultură timp de opt ani, la staţiunea de cercetări Valul lui Tra­ian, subordonată In­stitutului Naţio­nal de Cercetare-Dezvoltare Agri­colă Fundulea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO