Companii

Doi antreprenori din Bacău au luat Pambac

Doi antreprenori din Bacău au luat Pambac

Cătălin Grigoriu

Autor: Gabriel Razi

17.01.2013, 00:07 2238

Distribuitorul de îngrăşăminte şi pesticide Comfert şi traderul de materii prime agricole Popasul Trebeş, companii cu afaceri cumulate de 200 mil. euro anul trecut, deţinute de antreprenorii băcăuani Cătălin Grigoriu şi Eusebiu Guţu, au preluat producătorul de panificaţie Pambac de la membrii consiliului de administraţie al companiei care erau şi acţionarii producătorului.

Pambac este un business în topul primilor zece jucă­tori pe piaţa de morărit şi panificaţie, cu afaceri de 38 mil. euro anul trecut, care operează o fabrică tot în Bacău.

"Am preluat producătorul de panificaţie pentru a integra afacerile din agribusiness ale Comfert şi Popasul Trebeş. Avem planuri pentru dezvoltarea afacerii şi vrem să semnăm înţelegeri cu fermierii din zonă, cu unul din marii traderi. Am avut discuţii pentru un parteneriat şi cu Adrian Porumboiu", a explicat Cătălin Grigoriu, proprietarul Comfert, care a devenit în urma înţelegerii şi director general al Pambac.

ZF a scris despre negocierile pentru preluarea Pambac încă din septembrie, dar la acel moment niciuna dintre părţi nu a dorit să confirme discuţiile.

Tranzacţia se ridică la 10-15 milioane de euro, potrivit calculelor ZF, ce au în vedere informaţii din industrie.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO