Domeniul Bogdan, afacere pusă pe picioare de antreprenorul Bogdan Mihalcea, care deţine o suprafaţă de 154 de hectare de teren plantate cu viţă-de-vie în Peştera, în regiunea Dobrogea, pe care practică agricultură biodinamică, investeşte în irigaţii, în contextul în care ultimele trei sezoane au avut un impact negativ asupra producţiei, care este, de altfel, mai mică în comparaţie cu agricultura convenţională. Compania obţine 3-4 tone/hectar pentru soiul Fetească Neagră, în timp ce în agricultura convenţională se obţin 9-10 tone/hectar.
„Avem al treilea sezon de secetă şi o să ne creăm sursa proprie de apă, puţuri de mare adâncime. În acest an, am udat cu cisterne dintr-un puţ, pentru că n-avem încă sistem de irigaţii, iar la stres hidric culturile nu supravieţuiesc“, spun reprezentanţii Domeniul Bogdan, prima fermă viticolă biodinamică de pe teritoriul României ale cărei baze au fost puse în 2011.
Mai exact, pentru producţia vinului compania nu utilizează niciun fel de produse chimice, cum ar fi fungicide sau erbicide şi nici măcar nu iriga terenul până în acest an. Pentru această agricultură se respectă cu stricteţe calendarul fazelor lunii pentru alegerea momentului optim de executare a diferitelor lucrări în vie.