Companii

Două etaje ale hotelului JW Marriott din Bucureşti au fost renovate cu 3 milioane de euro

Hotelul de cinci stele JW Marriott din Capitală

Hotelul de cinci stele JW Marriott din Capitală

Autor: Corina Mirea

31.03.2016, 20:53 1218

Hotelul de cinci stele JW Marriott din Capitală a finalizat renovarea şi modernizarea a două etaje executive la finalul lunii martie, după o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro. Cele două etaje numără 102 camere, cinci apartamente, două apartamente prezidenţiale şi un Executive Lounge, care au trecut printr-un proces extins de reamenajare, în cadrul căruia a fost regândit întreg designul interior.

“(..) putem oferi oaspeţilor noştri un produs nou, modern şi contemporan, odată cu inaugurarea camerelor şi a apartamentelor executive ale hotelului - complet renovate. (…)”, a spus Fadlallah Zayat, general manager al JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

 Remodelarea celor două etaje executive ale hotelului (şapte şi opt) reprezintă prima etapă din planurile de renovare a etajelor de oaspeţi desenat pentru hotelul Marriott din Bucureşti. .

Proiectul de renovare a fost conceput de către un arhitect portughez, specializat în design pentru brandul JW Marriott, iar mobila a fost adusă din Italia şi Spania. Proiectul a fost realizat cu resurse şi materiale locale, dar şi din alte ţări din UE, de către echipe de constructori din România, Polonia, Slovenia şi Germania.

Tehnologiile folosite pentru echiparea noilor camera au urmat două principii: eco friendly şi user friendly. Astfel, toate luminile sunt LED, cu un consum redus şi o durată de viaţă de minim 8 ani. În plus, termostatele sunt dotate cu trei funcţii de control, ce comută automat pe o poziţie neutră atunci când camerele nu sunt ocupate, televizoarele sunt de tip Smart LED, cu rezoluţie full HD şi dimensiuni de 48 inchi (129, 9 cm – n.red).

Noul Executive Lounge al hotelului, localizat la etajul superior, va fi deschis 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Spaţiul este compartimentat în şase zone distincte: bufet, zona pentru servit masa, zonă de relaxare, bibliotecă, business center şi o zonă privată, totalizând o capacitate de 58 de locuri. În Executive Lounge, oaspeţii cazaţi pe noile etaje executive sau în apartamente, beneficiază gratuit şi de anumite servicii ce ţin de zona de food.

Hotelul de lux JW Marriott din Bucureşti, situat în apropierea Palatului Parlamentului, are 402 camere, 12 săli de conferinţă (cu o suprafaţă totală de aprox 2000 mp) şi şase restaurante şi lounge-uri.

JW Marriott face parte din portofoliului brandurilor de lux al companiei Marriott International. Brandul Marriott numără peste 75 de hoteluri în peste 25 deţări şi este estimat ca până în 2020 portofoliul să numere mai mult de 115 proprietăţi, în peste 35 de ţări. Printre brandurile Marriott International se mai numără The Ritz-Carlton, Bulgari sau Renaissance.

La finalul anului trecut, Marriott International a încheiat un acord pentru preluarea Starwood Hotels & Resorts Worldwide, într-o tranzacţie în numerar şi acţiuni în valoare de 12,2 miliarde de dolari, creând astfel cea mai mare companie hotelieră din lume, conform informaţiilor apărute în presa internaţională.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO