Companii

Dr. Florinela Cîrstina, Director General, Medicover România: Vom fi din ce în ce mai ocupaţi. Cei doi ani de pandemie au văduvid pacientul de prevenţie, astfel că e loc mare de creştere în piaţa de sănătate, indiferent dacă e privată sau publică

ZF HEALTH & PHARMA SUMMIT '22

Dr. Florinela Cîrstina, Director General, Medicover...

Autor: Alexandra Cepăreanu

28.09.2022, 12:54 140

Dr. Florinela Cîrstina, Director General al Medicover România, consideră că este loc mare de creştere în piaţa de sănătate, atât în cea privată, cât şi pe cea publică.

„Vom fi din ce în ce mai ocupaţi. Cei doi ani de pandemie au văduvit pacientul cu alte afecţiuni de prevenţie, astfel că e loc mare de creştere în piaţa de sănătate, indiferent dacă e privată sau publică”, a spus Dr. Florinela Cîrstina în cadrul conferinţei ZF HEALTH & PHARMA SUMMIT '22.

Ea a adăugat că „suntem un pic mai prezenţi, investim mai mult în infrastructrura spitalicească. Cred că în ultimul an în medicina privată s-a investit foarte mult. Spre exemplu, noi în ultimele 12 luni am investit aproape 60 mil. euro în spitale şi ambulatorii de specialitate, dar trebui să ţinem cont şi de felul în care tratăm pacientul în spitalele publice şi private pentru că pacintul e acelaşi, plăteşte aceleaşi contribuţii sociale şi trebuie tratat la fel, atât în zona privată, cât şi în cea publică.”

 

Ce a mai spus Dr. Florinela Cîrstina

Ne uităm în alte oraşe dar ne axăm pe morbidităţile actuale. Observăm o creştere a nevoii de paturi de spital pentru bolile existente, mai puţin decât pentru o altă pandemie. Ne ducem spre alte oraşe din ţară şi ne aducem aportul la numărul de paturi de spital din Bucureşti.

Pe partea de spitalizare se pare că spitalului nu îi e decontat partea de terapie intensivă. Noi venim în ajutorul pacinetului dar serviciile nu sunt decontate.

Dacă pacientul a ales sistemul privat nu înseamnă că trebuie să fie văduvit în defavoarea celor care aleg sistemul public. Facem aceeaşi intervenţie, dedicăm acelaşi timp şi acelaşi tip de echipament şi ar trebui ca pacienţii să aibă beneficiul.

Focusul e pe construcţia noului spital, cu 200 de paturi în Bucureşti, în 2023. Vrem să aducem un nou concept de spital şi să aducem pacienţilor un alt tip de abordare, vom avea un robot Da Vinci şi în Cluj - care ne duce şi în direcţia reducerii zilelor de spitalizare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO