Chiar dacă pandemia a închis, cel puţin pentru o perioadă, uşile centrelor spa, ele au fost transferate, cel puţin în timpul stării de urgenţă, dar nu numai, în baia de acasă, scrie revista lunară de lifestyle de lux După Afaceri. Avantajul este că, spre deosebire de limitările de timp dintr-un centru spa, acasă poţi beneficia nu doar de un cadru mai familiar, ci şi de lipsa graniţelor temporale pentru un asemenea răsfăţ.
„Desprinderea de problemele de zi cu zi şi acordarea de timp personal este o parte importantă a gestionării stresului, care este una dintre condiţiile pentru starea de sănătate şi wellbeing. Există studii care arată că o baie relaxantă ajută la reducerea stresului şi stimulează eliberarea de endorfine. Cred că îngrijirea în general îmbunătăţeşte starea de bine, la fel şi machiajul. O pată de culoare, un ten uniform cu un strop de fond de ten sau sprâncene mai evidenţiate pot fi oricând un ritual care să însenineze ziua unei femei“, spune Mircea Turdean, directorul general al producătorului de cosmetice Farmec Cluj.