Companii

După ce că este cea mai săracă zonă din România care duce lipsă de investiţii, regiunea Moldovei pierde acum încă două fabrici: Grupul francez Lactalis închide unităţile din Vatra Dornei şi Floreni (Suceava), unde se făcea brandul LaDorna

Antreprenori locali

După ce că este cea mai săracă zonă din România...

Autor: Roxana Rosu, Cristina Roşca

06.07.2020, 00:07 2949

Cele două unităţi de producţie închise sunt în regiunea Moldovei, cea mai săracă din România, care duce lipsă de investiţii.

Gigantul francez Lactalis a decis să închidă fabricile din Vatra Dornei şi Floreni (Suceava), aflate în portofoliul firmei Dorna Lactate, precizând că brandul LaDorna va fi produs în continuare în celelalte unităţi ale grupului, respectiv fabrica Albalact din Oiejdea, judeţul Alba şi fabrica Covalact din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

„Am fost nevoiţi să luăm această decizie după epuizarea tuturor încer­cărilor de eficientizare a activităţii în cele două fabrici, luând în consi­derare şi noua realitate economică care ne determină să fim mai atenţi la operati­vitatea businessului nostru în Româ­nia şi să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie“, a declarat Giampaolo Manzonetto, di­rector general Grup Lactalis România.

Gigantul a venit pe piaţa lactatelor acum 12 ani prin preluarea firmei Dorna Lactate, operând apoi alte două preluări, Albalact şi Covalact, achiziţii ce i-au asigurat poziţia de lider incontestabil.

Lactalis nu a operat însă doar preluări, ci şi închideri, din 2008 până astăzi fiind pus lacătul pe şase unităţi de producţie, mai multe centre de colectare a laptelui şi o serie de depozite, conform datelor ZF.

Activităţile de producţie ale compa­niilor din grupul Lactalis se desfăşoară astăzi în şapte fabrici. Companiile româneşti - de produse lactate şi sucuri - deţinute de francezi au o cifră de afaceri cumulată de aproape 250 mil. euro, spun oficialii companiei.

Francezii au pe lângă lactate şi businessul Parmalat de sucuri în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO