Companii

Efervescenţă de centre spa: industria relaxării revine

Efervescenţă de centre spa: industria relaxării îşi revine

Efervescenţă de centre spa: industria relaxării îşi revine

Autor: Ioana David

06.06.2011, 23:35 1258

Cel puţin două centre de relaxare au fost finalizate de laînceputul anului doar în Bu­cureşti. Semnalul este pozitiv şidemonstrează că proprietarii au simiţit din nou gustul profiturilorcare se pot face din spa, deoarece o astfel de unitate poate intrape profit operaţional încă din primul an, iar marja medie sare de10%, scrie revista BUSINESS CONSTRUCT.

Chiar dacă cei care s-au încumetat să investească într-o astfelunitate nu sunt foarte mulţi, niciunul nu pare să regrete, iar ceamai bună dovadă o reprezintă planurile de extindere. Teoretic,spa-urile includ terapiile care au la bază apa, respectivhidromasajul, sauna, piscina sau tipuri diferite de duşuri, însă înpractică centrele mai au şi fitness, masaj sau salină.

Cine, când, unde

În România există în jur de 25 de centre spa, "în adevăratulsens al cuvântului", după cum estimează Liliana Paraipan, cea carecontrolează afacerea Eden Spa.

Compania deţine centrul propriu din zona Pri­măverii, care seîntinde pe o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi, o unitate încadrul Grand Hotel Continental, hotelul de pe Calea Victorieideţinut de omul de afaceri Radu Enache, dar operează şi unitateadin cadrul ansamblului rezidenţial Orhideea Gardens. În afaraBucureştiului, Eden Spa operează un centru de relaxare în cadrulhotelului Hilton din Sibiu.

Două dintre cele patru centre au fost deschise chiar în acestan, respectiv cele din hotelul Continental şi din Orhideea Gardens,proiecte care au însă numeroase diferenţe. Locaţia din hotelul luiRadu Enache este mai mică, astfel că a implicat o investiţie de75.000 de euro, ţinând cont că acest spa nu are piscină şi a fost ocompletare a facilităţilor deja existente.

Pe de altă parte, centrul deschis în proiectul OrhideeaGardens, dezvoltat de omul de afaceri Daniel Piţurlea, a implicat oinvestiţie de trei milioane de euro, iar aşteptările privindveniturile sunt pe măsură: un milion de euro în primul an deactivitate.

Reprezentanţii Eden Spa îl creditează că fiind cel mai marecentru din Capitală în condiţi­ile în care se întinde pe osuprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi include mai multe camere derelaxare, salină, un spaţiu pentru spa party, cadă cu hidromasaj,mai multe camere de masaj, piscină şi săli de fitness cu zeci deaparate.

"Există în jur de 25 de centre spa în ţară. Există şi multeproiecte în derulare. Se poate vorbi despre efervescenţă în acestsector", a spus Liliana Paraipan. Ea admite că unele proiecte aufost blocate de criză, dar unele au repornit, astfel că estimeazăcă sunt în jur de 15-20 de proiecte care ar putea fi inaugurate înperioada următoare.

Pe lângă Eden Spa, în această industrie a mai investit şi ŞtefanJianu, proprietar al centrelor Bali Spa din cadrul HoteluluiRadisson Blu (Bucureşti) şi din localitatea Cornu (Prahova).

Printre hotelurile care au dezvoltat centre spa se numărăunitatea de patru stele Cocor din staţiunea Neptun (deţinut defirma Cocor Turism), hotelul de patru stele Europa din Eforie Nord(deţinut de omul de afaceri George Copos), hotelul de cinci steleVega (al omului de afaceri Gabriel Comănescu), dar şi hotelurileMarriott (parte din lanţul american Marriott International,controlat pe piaţa locală de Societatea Companiilor HoteliereGrand), Radisson din Capitală (deţinut de compania BucureştiTurism) sau Hilton din Sibiu (deţinut de Nicolae Minea). Preţurileserviciilor la spa încep de la 75-100 de lei pentru un masaj de 30de minute, în timp ce abonamentele încep de la 500 de euro pentruun an şi pot sări de 1.000 de euro, în funcţie de serviciileincluse.

Liliana Paraipan, Eden Spa: Există în jur de 25 de centre spa în ţară şi multe proiecte în derulare. Se poate vorbi despre efervescenţă în acest sector."Piaţaeste la început", spune Liliana Parapain, care adaugă că anultrecut Eden Spa Primăverii a avut încasări de 300.000 de euro, întimp ce media lunară a clienţilor a fost de 600 de oameni. 35% dinîncasări au fost reprezentate de cadouri, iar numărul bărbăţilorcare frecventează astel de centre a crescut în ultimul timp. "Mergla spa de câteva ori pe an", spune Alexandru V. din Bucureşti, carecâştigă peste 1.500 de euro net pe lună şi care cheltuieşte aproape100 de euro la fiecare vizită.

Dimenisunea medie a unui spa în România este de 500-600 mp, iarinvestiţia este de 1.000 - 1.500 de euro pe metru pătrat, în timpce nu­mărul de angajaţi se ridică la 10-20 de oameni, în funcţie dedimensiune şi grad de ocupare.

Paraipan a deschis primul spa propriu în 2005, după ce anteriora lucrat în domeniul financiar, investiţia iniţială fiind de200.000 de euro. "Până acum investiţiile în centrele existente potfi estimate la peste 20 de milioane de euro, însă proiecteleanunţate ar putea dubla această sumă", a adăugat reprezentanta EdenSpa. Operatorul centrelor de relaxare lucrează cu o marjă aprofitului operaţional de 10-15%, însă proprietara este de părerecă un astfel de centru poate să intre pe profit încă din primul ande activitate.

Ca şi concept, spa-ul se adresează oamenilor cu venituri pestemedie, iar în ultimii ani tarifele au crescut. "Piaţa oferăoportunităţi, dar şi resursele naturale ne ajută", a spus Paraipan.Întrebată dacă are de gând să se extindă în afara ţării, ea a spuscă "de visat, visează oricine".

Avantajos pentru un hotel

Pentru un hotel care deţine un spa prinicipalul avantaj estereprezentat de creşterea traficului, dar combinarea spa-ului cuunitatea hotelieră are efecte benefice de ambele părţi.

"Dacă acel spa devine pentru hotel «Unique Selling Proposition»,atunci hotelul are atractivitate mai mare decât concurenţa şi,consecutiv, şi un grad de ocupare mai mare şi încasări mai mari dincazare şi alte servicii, nu numai un centru separat de profit înspa-ul propriu-zis", a spus Ştefan Jianu, care deţine centrul spadin cadrul Radisson Blu din Capitală, dar şi Bali Spa dinCornu.


Citiţi mai multe în revista BUSINESS Construct, www.zf.ro/business-construct

Ce mai puteţi citi în numărul din iunie al BusinessConstruct:

  • Cel mai mare proiect rezidenţial din comunele de la nord deBucureşti a fost restartat de criză.

  • Cât costă să faci din centrul Bucureştiului un al doileaSibiu?

  • Cimentiştii sunt în sfârşit pe plus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO