Companii

Electromagnetica aşteaptă comenzi de la Electrica după ce producţia a scăzut cu 25%

Electromagnetica aşteaptă comenzi de la Electrica după...

Autor: Radu Bostan

15.08.2014, 00:00 407
Electromagnetica Bucureşti (ELMA), companie controlată de salariaţi, şi-a mărit afacerile cu 6,4%, la 210,6 milioane de lei (47 mil. euro) în primul semestru, dar avansul s-a datorat segmentului de furnizare de energie, care a câştigat noi clienţi, în timp ce activitatea de producţie s-a redus cu 25% din cauza lipsei de comenzi din partea distribuitorilor de energie. „Producţia de contoare şi sisteme de telegestiune a energiei s-a diminuat cu 85%, deoarece companiile de distribuţie a energiei nu au mai organizat în ultima perioadă licitaţii pentru noi sisteme de telegestiune, iar contractele anterioare (...) au fost finalizate“, arată reprezentanţii companiei în raportul semestrial.
 
Categoria de produse menţionată a reprezentat doar 4,8% din cifra de afaceri realizată din producţie în primul semestru, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut avea o cotă de 25,3% din total. „Perspectivele pe această piaţă depind de modul în care Electrica, în urma privatizării printr-un IPO la BVB, va decide continuarea investiţiilor în modernizarea reţelelor“, mai arată conducerea Electromagnetica. În schimb, corpurile de iluminat cu LED au ajuns la o cotă de 46% din totalul producţiei, faţă de 38% în anul anterior. După trei ani în care s-a extins constant, segmentul LED tinde către o stabilizare a producţiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO